Opinie: Mica Britanie alunecă în insignifianță

În urmă cu trei ani și jumătate, în dimineața de 23 iunie 2016, m-am autoforțat să ignor pentru o zi rutina matinală de a citi toate știrile neimportante cu care suntem invadați la începutul oricărei ziIe și am plecat spre birou într-o ignoranță fericită, fără să știu pe moment ce se întâmplase.

Pregătisem două texte de opinie pentru ziua respectivă. Unul pentru scenariul foarte improbabil al unui vot în favoarea părărsirii UE de către Marea Britanie, celălalt pentru cazul în care, așa cum credeam, britanicii vor vota să rămână în blocul comunitar.

Nu folosesc de regulă prea ușor astfel de termeni, dar în acea zi am fost literalmente în stare de șoc după ce am intrat în redacție. Colegii mei germani mi-au spus mai târziu că arătam de parcă aș fi văzut o fantomă.

În ultimii doi ani, fantoma Brexit a căpătat însă o formă fizică. Chiar și așa, am rămas mereu, în naivitatea mea, legat de speranța că, într-un final, țara mea își va reveni în fire și va renunța la decizia de a pleca din Uniunea Europeană. În timp ce prietenii și colegii mei au făcut cereri de primire a cetățeniei germane, eu am amânat acest gest până în ultima clipă.

Imperiul contraatacă

Deși accept complet rezultatul unui vot democratic, încă refuz să mă împac cu procesul care ne-a adus aici: un complot bazat pe reprezentări false, minciuni și dezinformare. Mulți dintre cei care au acceptat să fie păcăliți de lideri egoiști precum arhitectul Brexit David Cameron și actualul premier Boris Johnson sunt adepți ai unui Regat Unit blocat în trecut. Ideea că o națiune care odinioară era un imperiu format din colonii pe care le-a asuprit ar avea nevoie acum să se elibereze de cătușele UE este ridicolă.

Acele reguli și reglementări atât de disprețuite de guvernanți britanici foști sau actuali au fost create și cu contribuția Marii Britanii. Iar atunci când nu le-a agreat, Londra a optat pur și simplu să nu le aplice. Niciun alt stat membru al UE nu s-a bucurat de atâtea excepții și condiții speciale precum Marea Britanie.

UE este departe de a fi o construcție perfectă. Dar să crezi că UK va obține condiții mai bune singură în raport cu UE și alți competitori mondiali este o iluzie. Până acum, Regatul Unit a semnat doar așa-numite acorduri de continuitate cu state ca Lichtenstein, Insulele Feroe, Georgia și Liban, ca să enumerăm câteva.

Fără să fiu nerespectuos, dar acestea nu sunt tocmai mari puteri economice. Nu este nevoie însă să ne panicăm deja. Secretarul britanic al Comerțului Liam Fox, cel care a venit cu celebra afirmație "acordul comercial cu UE ar trebui să fie unul din cele mai ușor de realizat din istoria omenirii", insistă că ar fi pregătit cam 40 de acorduri ce ar urma să fie semnate la o "secundă" după Brexit cu următoarele țări...ăăă, stați puțin să caut lista...

Cât de atractivă poate să fie pentru investitori o țară care pierde la greu industrii și servicii cheie în urma Brexit? Nu este știință avansată să înțelegem de ce marii producători auto internaționali închid fabricile britanice și se relochează în Europa continentală sau de ce marii operatori financiari se mută la Paris și Amsterdam. Să nu mai pomenim acel brain drain care se va petrece când cetățenii coimunitari care lucrau în domenii ca știința și educația își vor face bagajele și vor părăsi insula britanică.

In vino veritas?

Dar nu vă temeți, speranțe mai există. Unul din adepții guvernamentali ai Brexitului, un om care trăiește într-un univers paralel, este secretarul de Brexit Steve Barclay. Acesta a afirmat recent că 99% din vinul consumat în Marea Britanie este importat. Acest "sector vital" ar urma să prospere, în opinia sa, odată cu părăsirea UE de către Regatul Unit. Chiar așa a spus, nu am inventat eu cuvinteIe sale. Două lucruri: s-a gândit vreodată dumnealui de ce tot acel vin este importat? Și de când este producția britanică de vin un "sector vital"?

Hai să ducem ignoranța un pas mai departe. Și, din nou, sunt lucruri neinventate de noi: parlamentara pro-Brexit June Mummery a avut recent o revelație. A scris pe Twitter că, de îndată ce Marea Britanie va pleca din UE, țara nu va mai fi reprezentată în forurile de la Bruxelles care se ocupă de politica piscicolă. Dacă ironia nu ar fi murit demult, asta ar băga-o în groapă (Ar putea verifica dacă Johnson mai are în frigider niște heringi afumați de rezervă).

Brexit va lăsa Regatul stricat și mai puțin unit ca oricând. Geografic, a fost mereu desprins de Europa continentală. Distanța aceasta va deveni acum și mai palpabilă politic, economic și social.

Poate că nu voi mai fi pe aici ca să văd cu ochii mei (ceea ce , într-un fel, poate e de bine), dar prezic că, în următorii 20 de ani, UK se va întoarce cu coada între picioare la UE și va cere să fie reprimită, însă în condiții mult mai nefavorabile decât cele de care s-a bucurat pentru atâta vreme.

Rob Mudge este un jurnalist născut în Marea Britanie care trăiește în Germania și care a urmărit cu mare agitație evoluțiile procesului  numit Brexit.