Toamna dictatorului Lukașenko

Dictaturile trăiesc în minciună, cenzurând presa, controlând comunicările cetățenilor lor ori manipulând alegerile - sistematic și cu aroganță. Când fundamentul minciunilor se surpă, toată construcția stăpânirii autocratice începe să se clatine. Exact acest lucru s-a întâmplat la alegerile de duminică din Belarus. 

Aleksandr Lukașenko s-a aflat în fruntea țării sale, devenită stat național odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, timp de 26 de ani. Cât timp va mai conduce Lukașenko țara este o întrebare stringentă, chiar dacă acesta a obținut o nouă victorie electorală cu peste 80 la sută din voturi. Rezultatele electorale ale longevivului dictator nu le-a crezut nimeni niciodată, cu atât mai puțin în Belarus, unde mii de cetățeni ies acum pe străzi pentru a demonstra împotriva falsificării rezultatului. 

Neîncredere crescândă

Aparatul represiv funcționează. Acest stat are unul dintre cele mai draconice sisteme de control și suprimare din lume. Este foarte posibil ca guvernarea lui Lukașenko să supraviețuiască crizei imediat după alegeri, salvele de armă, bastoanele și cenzura pe internet facându-și partea lor de treabă pentru a-l menține pe dictator la palatul prezidențial din Minsk. Însă apelurile pentru o schimbare de putere în Belarus nu vor mai putea fi suprimate. Iar în structurile de putere, la etajele organelor armate, comandanții au înțeles că lucrurile cu greu pot continua așa. Liderul lor suprem a pierdut în mod clar contactul cu realitatea și simțul politic. Lukașenko a devenit din ce în ce mai nervos și mai agresiv în această campanie electorală, care a coincis cu apogeul pandemiei de coronavirus.

Exact acesta a fost eșecul lui Lukașenko. Fostului director de colhoz, care s-a prezentat întotdeauna ca un om strict, dar omniprezent, căruia îi pasă, deodată nu i-a mai păsat. În timp ce viața economică și publică s-a oprit în toată Europa, în timp ce toate țările vecine și-au asumat un lockdown dureros pentru a preveni răul mai mare, Lukașenko a negat virusul cu un amestec de simplitate și orgoliu. Societatea, obișnuită cu guvernarea paternalistă timp de zeci de ani, a pierdut rapid - în funcție de situație - frica sau respectul față de un împărat care a fost nu numai gol, ci și bolnav de Covid.  

Bruxellesul provocat, Moscova alarmată

Momentan nu este clar ce se va întâmpla în Belarus, dar există deja lecții ce pot fi învățate. UE trebuie să-și reorienteze politica de sancțiuni împotriva regimului. Trebuie să-i lovească tare pe cei care sunt responsabili de falsuri și atacurile brutale ale puterii de stat. În același timp, UE trebuie să întindă mâna către societatea civilă din Belarus, formată din oameni profund europeni și educați, orientați spre Vest, mai decisiv, mai energic și mai clar decât înainte. Cine face afaceri bune cu China trebuie să vină cu ceva util și în cazul statului Belarus.

UE se definește din ce în ce mai mult drept jucător "geopolitic". O privire către hartă este suficientă pentru a înțelege natura provocării. Rusia, vecinul omnipotent, este dominantă economic, omniprezentă în ceea ce privește politica de securitate și ține frâiele politice în mâinile ei. Până în prezent, Rusia s-a descurcat destul de bine cu un stat Belarus independent, Lukașenko fiind un partener inconfortabil, dar în cele din urmă controlabil pentru Kremlin. În oglinda deformată de la Minsk, Rusia și relațiile cu aceasta păreau relativ bune. Ce se întâmplă însă dacă Lukașenko cade ca partener, amenințat cu înlocuirea de către un guvern care va conduce țara în direcția firească, respectiv Europa?

La Moscova este posibil ca scenariile pentru acest caz să fi fost deja elaborate de armată și serviciile secrete. Avem o ironie tragică în faptul că Lukașenko ar putea avea dreptate asupra unui punct: dictatorul, care a mințit și a înșelat poporul său zeci de ani, a avertizat în timpul campaniei electorale despre pericolul anexării țării de către Rusia. Căderea lui ar putea însemna și sfârșitul independenței statului Belarus.

Frământări interne

Cetățenii din Belarus au trecut peste frică și apatie, ridicându-se împotriva opresiunii și supravegherii. Svetlana Tihanovskaia și colegii ei au obținut ceva ce părea de neconceput acum câteva săptămâni: i-au pus în față lui Lukașenko și aparatului său de putere o alternativă civilă izvorâtă din centrul societății din Belarus, fără niciun ajutor sau influență din afară. Și aceasta este una dintre lecțiile învățate în urma evenimentelor din Belarus, anume că schimbările politice se coc în interior. Această perspectivă penalizează minciunile celor care susțin că tulburările democratice din spațiul post-sovietic au fost controlate de agenți străini. Și acest adevăr al nopții electorale la Minsk va fi citit cu mare atenție la Moscova.