Ordinul "Pentru Merit" pentru merite adevărate
19 mai 2010În cei 40 de ani de cariera muzicala, Peter Maffay a vândut peste 40 milioane de albume, a sustinut 5.000 de concerte si a fost de 14 ori pe locul întâi în charturile germane.
Vacante pentru copii
Maffay este însa cunoscut în Europa si pentru activitatile sale umanitare, în special proiectele de ajutorare a copiilor traumatizati. Fundatia "Peter Maffay" a fost înfiintata în anul 2000. Unul dintre proiectele sale a fost construirea unei case de vacanta pe insula Mallorca, în Spania, pentru orfani si copii traumatizati. Centrul de agrement gazduieste peste 300 de tineri în fiecare an. Artistul a demarat în urma cu trei ani un proiect filantropic si în România.
Decorat oficial la Ambasada României din Berlin
Muzicianul, nascut la Brasov, care a emigrat cu familia în Germania, în anul 1963, a fost decorat cu Ordinul National "Pentru Merit", de catre Presedintele României. Ceremonia a avut loc la Ambasada României din Berlin, în prezenta Excelentei Sale, Ambasadorul Lazar Comanescu.
"Aceasta nu este o decoratie oarecare", a declarat Maffay, într-un interviu exclusiv pentru Deutsche Welle. "E un fel de întoarcere în trecut, pentru toti cei, care ne-am implicat în acest proiect. Ma întorc, într-un fel, în România. Este vorba despre un proiect pentru copiii traumatizati, în apropierea unei biserici fortificate, pe care încercam sa o restauram."
Sansa unei pauze
Maffay a investit peste 2 milioane de euro în construirea acestui centru pentru copii si în renovarea cetatii fortificate de la Roades, din Transilvania.
"Vrem sa reunim oameni, din diferite paturi sociale, care gândesc la fel ca noi, pentru a da o sansa copiilor, care s-au nascut în familii cu probleme, celor care nu au parinti, care sunt dependenti de droguri, care au fost abuzati sexual, etc. Vrem sa le oferim aici sansa de a lua o pauza. In plus, aceste activitati sunt menite sa întareasca solidaritatea, nu numai între copii, ci între oameni, în general. Dupa schimbarea regimului politic în România, în urma cu mai bine de 20 de ani, exista aceasta sansa", a adaugat Maffay, dupa ceremonia, din cadrul Ambasadei României în Germania.
Întâlniri pentru protectia copiilor
Pe 18 mai a inceput la Berlin cel de-al doilea simpozion international, dedicat copiilor cu probleme, organizat de fundatia "Peter Maffay". Actiunea este sprijinita, printre altii, de primarul general al capitalei, Klaus Wowereit si de presedintele Bundestagului, Norbert Lammert. Sub motto-ul "Întâlniri pentru protectia copiilor", dezbaterile se vor concentra pe rolul, pe care îl joaca politica, biserica si mass media, în garantarea drepturilor minorilor.
Autor: Lavinia Pitu
Redactor: Ioachim Alexandru