Ororile de la Auschwitz - în artă

În timp ce aşa-numita "artă degenerată" a fost mereu în atenţia opiniei publice, aproape nimeni nu-i mai aminteşte pe artiştii din lagărele de concentrare, care au realizat lucrări în timpul detenţiei. Pictori ca Waldemar Nowakowski, autorul acestui tablou, sunt acum aproape uitaţi. Pe 27 ianuarie este inaugurată, în Bundestag, la Berlin expoziţia "Nu moartea are ultimul cuvânt".

Timp de peste 15 ani, istoricul de artă Jügen Kaumkötter a analizat lucrările artiştilor vânaţi de regimul nazist, realizate în perioada 1933-1945. Nu a studiat numai tablourile pictate în acest timp, ci toate lucrările care tematizează experienţa războiului. Leo Hass a creat această gravură în 1947. Aceleaşi imagini apar şi în picturile realizate în lagărele de concentrare.

Se ştie că artiştii din Theresienstadt pictau, dar şi la Auschwitz a existat un „muzeu al lagărului“. Acolo artiştii aveau la dispoziţie hârtie, creioane, acuarele şi pensule pentru a executa lucrări la comanda SS. Pe ascuns, deţinuţii realizau şi alte picturi. În schimb, în lagărul Auschwitz II nu au existat lucrări de artă. În imagine: Marian Ruzamski, Autoportret (1943/1944).

Acest portret a fost creat de artistul Jan Markiel în 1944, fără materialele oferite oficial la lagărul nazist de concentrare Auschwitz I. Fiica unui brutar din apropierea localităţii Jawiszowice îi ajuta pe detinuţii din lagăr cu pâine şi servicii de curierat. Vopseaua folosită de artist provine din varul răzuit de pe pereţi. Pânza a fost încropită din husa unei saltele de paie.

În 1942, la vârsta de 13 ani, Yehuda Bacon (foto dreapta) ajungea în Theresienstadt. În 1943 era trimis la Auschwitz Birkenau. Băiatul era folosit la servicii de mesagerie. Iarna i se permitea să se încălzească la căldura cuptoarelor din crematorii. Yehuda Bacon a povestit ce a văzut acolo nu numai la renumitul proces de la Frankfurt, ci şi prin desenele sale, finalizate după război.

Yehuda Bacon le-a arătat aceste desene judecătorilor de la Frankfurt – ca dovadă a atrocităţilor săvârşite la Auschwitz: coşurile crematoriilor, un cap de duş, oameni schiţaţi doar. Pentru istoricul de artă Kaumkötter, camera de gazare şi mormintele sunt simbolul morţii. Lucrările lui Bacon nu sunt simple desene, ci opere de artă.

Michel Kichka, unul dintre cei mai influenţi caricaturişti din Israel, a publicat în 2014 „A doua generaţie. Ce n-a spus tatăl meu niciodată“ – o nuvelă grafică despre copilul Kichka şi tatăl său, un supravieţuitor al Holocaustului. Trauma tatălui s-a transmis şi asupra fiului. Coşmarurile au fost învinse abia după ce au început să facă haz de necaz pe seama nazismului şi a lagărelor.

Şi părinţii artistei israeliene Sigalit Landau sunt supravieţuitori ai Holocaustului. Profesor de desen i-a fost Yehuda Bacon – şi el fost deţinut al lagărului de concentrare. În prezent, Bacon lucrează ca artist şi profesor de artă în Israel. Lucrările lui Sigalit Landau sunt pline de aluzii metaforice la Holocaust, ca aceşti pantofi.

În Israel, Sigalit Landau a colecţionat 100 de perechi de pantofi şi i-a scufundat în Marea Moartă. În jurul lor s-au depus staturi de sare binefăcătoare – semn al triumfului vieţii în faţa morţii. Dorinţa ei a fost să fie expuşi la Berlin – ca simbol al victoriei speranţei în faţa deznădejdii. Expoziţia „Nu moartea are ultimul cuvânt“ poate fi vizitată până pe 27 februarie la Berlin.