Genocid

O treime din populația evreiască a Iașului a fost exterminată în zilele sfârșitului de iunie 1941, în pogromul dezlănțuit de regimul Antonescu și complicitatea trupelor germane, a legionarilor și a declasaților din oraș. Urbea moldoveană s-a văzut scăldată în sânge și rușine indelebilă, fiind decimată printr-un omor în masă antisemit care i-a nimicit fizic mai mult de unul din zece locuitori. Între cei asasinați în acest oraș cu zeci de sinagogi, după o intensă agitație antisemită, stăruitor amplificată în săptămâna care a precedat Pogromul, era Marcel, fratele bunicii. Deși n-avea decât 20 de ani, era cotat ca un tânăr ziarist de talent.

A fost omorât fără milă. Alți între 13 și 15 mii de evrei ieșeni și din împrejurimi au fost uciși în cele trei zile ale Pogromului. Au fost asfixiați. Au fost lăsați să moară de sete în trenul morții spre Podul Iloaiei. Au fost secerați de gloanțe și bâte, la Chestură și pe străzi. Asfixiați și cu setea prefăcută în armă au fost asasinați și în cel de-al doilea tren al morții, expediat spre Călărași. Printre pasagerii acestui tren: Leon Iancu și unicul său copil, Camil. Ajunseseră la Chestură puțin înaintea copilului, care avea să fie părintele meu, și a tatălui său. Ultimii doi au avut un noroc chior și au rămas în viață, între altele mituind un sergent. Ceilalți doi, între care Leon Iancu, eroul rănit pe front în Primul Război Mondial, au pierit asasinați, ca alte 6 milioane de victime ale Holocaustului, doar pentru că erau evrei.

Sensul istoriei?

Are jertfa lor vreo noimă? Și dacă da, cum și pentru cine? Avem o uriașă nevoie de a conferi sens chiar și celor mai teribile nenorociri. Avem o la fel de mare pornire să refulăm și să dăm uitării vini neasumate și demoni neexorcizați, ca și orice îi incriminează pe cei apropiați nouă. Găsim milioane de scuze și aplicăm nenumărate manevre de raționalizare și mistificare menite să blocheze o confruntare cinstită cu un trecut care ne deranjează și ne bântuie cu atât mai rău, cu cât ni-l asumăm mai puțin. Și cu cât suntem mai indiferenți față de victimele și făptașii lui. Dar putem cu adevărat învăța din istorie? Și din ce perspectivă s-o abordăm? Sunt sceptic. Detest sforăitoarele discursuri politicianiste rostite periodic pe acest subiect. Și știu că e mai ușor să "învățăm" greșit și să ne facem iluzii, decât să ne asumăm istoria onest. Dar cred cu adevărat că, dacă vrem, și numai dacă vrem, putem. Iar dacă nu putem, suntem pierduți. Căci vom fi condamnați să repetăm ad infinitum căderea în infernul genocidar. Un infern care nu e defel departe, în trecut, ci după cum se vede în China, sau în prigonita Africă creștină, actual.

Secretul mântuirii

"Memoria", spunea iluminatul Israel Baal Șem Tov, "e taina izbăvirii". Am auzit germani aberând, nefiind în stare, aparent, să înțeleagă sensul acestei extraordinare propoziții depășind contextul în care a rostit-o piosul ei autor. Se poate presupune că întemeietorul hasidismului le-a cerut evreilor, prin intermediul ei, să nu-și uite nici patria care e Țara Sfântă, nici învățătura biblică, fondatoare și nici distrugerea Templului Sfânt.

Or, și Holocaustului i se potrivește de minune vorba marelui mistic, de vreme ce exterminarea evreilor europeni de către naziști și aliații lor europeni n-a fost pentru evrei și omenire o catastrofă de mai mică anvergură decât demolarea Templului și exilul care i-a urmat.

Neuitarea însă nu e doar taina izbăvirii pentru evrei. A ne aminti cu adevărat de München ‘38 și ce-a urmat ne-ar putea ajuta pe toți să evităm capcana politică a împăciuitorismului. A memora 1946/47 ar însemna să înțelegem ce catastrofă provoacă înstăpânirea comunismului. A nu uita de Praga ‘68 și de cumplita invazie sovietică ne-ar putea învăța să nu ne mai încredem, cum avem tendința, în promisiunile tiranilor ruși ori în angajamentele întotdeauna mincinoase ale unor imperii comuniste criminale prin definiție, așa cum e și China în raport cu distrugerea în curs a autonomiei oamenilor din Hong Kong.

Genocidul 3.0

În ripostă la decizia firească a SUA, de a-i pedepsi prin restricții de călătorie pe activiștii comuniști, ca să nu tolereze tacit infamia comisă de Beijing prin așa-zisa lege "a securității" în Hong Kong, care ucide libertatea și drepturile populației din fosta colonie britanică, regimul chinez a hotărât să impună îngrădiri la vize americanilor.

Obrăznicia fără egal a Chinei comuniste întârzie să iște în Vest proteste, marșuri, demonstrații. E ca și cum nimeni nu și-ar aminti de genocidul nazist de acum opt decenii. Cum să se explice altfel că marile universități, concerne și ziare progresiste americane, care transpun mai nou cu forța ideologia corectitudinii politice și măsuri de represiune, de marginalizare și cenzură la scară națională și globală, "uită" să se indigneze din pricina genocidului uigurilor. Ale căror femei sunt supuse de regimul chinez, după cum scria recent AP, unui "draconic set de măsuri de control al sarcinilor, de sterilizări și de avorturi forțate, menite să reducă populația musulmană". Ce se întâmplă în China comunistă? Ceea ce se petrece, mutatis mutandis și cu populația creștină din Africa neagră, masacrată de islamiști în indiferența aproape deplină a vestului: un genocid din motive religioase trecut în mare măsură sub tăcere. Cum, din rațiuni religioase s-a perpetuat, timp de milenii și antisemitismul european, pentru ca varianta lui rasistă, pusă în aplicare de europeni creștini, să ia viața, între alte milioane de israeliți, evreilor ieșeni. Aici se închide cercul. Memoria, ca noblețea, obligă. Protestez din răsputeri împotriva amneziei. Și, desigur, împotriva politicilor genocidare ale islamiştilor și ale regimului chinez.