Preţul lui Gilad Shalit

Există, ca o lege veşnică şi de nestrămutat, o înţelegere nescrisă, dar sacrosanctă, guvernând relaţiile dintre statul evreu şi soldaţii care-l apără. Potrivit acestui inviolabil acord, Israelul face totul pentru a proteja viaţa militarilor săi.

Această înţelegere reflectă nu doar un tipic cult al vieţii omeneşti, care-i enervează sistematic, pe islmaişti de genul lui Bin Laden şi îi induce cu regularitate în eroare pe fanatacii religioşi, promotori ai unui cult al morţii, ci şi o poruncă din vechime a religiei israelite. Conform lui Maimonide, codificatorul medieval al religiei evreieşti, "nu există nici un comandament mai mare", în speţă mai important, decât cel reclamând răscumpărarea captivilor.

Spre a obţine eliberarea coreligionarilor luaţi ostateci, acest precept le porunceşte evreilor să facă tot ce le stă în puteri.

Totul? Nu chiar totul. Conform legislaţiei fixate în Mişna, partea cea mai veche a aşa-numitei învăţături orale, le este interzis greu încercatelor comunităţi evreieşti, martirizate frecvent, în istorie, prin masacre, autodafeuri, convertiri forţate, ca şi prin răpiri, să-şi recupereze oamenii plătind răscumpărări excesive.

Motivul acestei interdicţii e clar. Plata unor sume exorbitante ar pune în pericol existenţa comunităţilor şi i-ar încuraja pe criminali.

Or, iată că, după 5 ani de detenţie în condiţii de maximă cruzime, de izolare totală, un tânăr israelian răpit de militanţii grupării palestiniene Hamas se pregăteşte să-şi regăsească libertatea şi familia doar pentru că statul evreu a consimţit să plătească pentru el un preţ uriaş.

Un preţ mai mare decât s-a plătit vreodată pentru un singur ostaş. În opinia unora, e vorba de un preţ exorbitant, nejustificat nici măcar de comandamentele religioase, ori de relaţiile speciale dintre statul evreu şi militarii săi.

E clar ce efecte negative, nu doar pentru israelieni, ci pentru toate democraţiile occidentale, care preţuiesc viaţa propriilor militari într-un mod similar, va antrena acest acord, mediat de germani, între Israel şi o grupare teroristă, precum organizaţia islamistă Hamas.

Teroriştii de pretutindeni se vor vedea încurajaţi. Ca şi bună parte din prizonierii de la Guantanamo, puşi în libertate de americani, mulţi dintre deţinuţii palestinieni scăpaţi din închisorile israeliene îşi vor relua „lupta armată” contra statului evreu, revenind la terorism profesionist.

Şi mai grav este că, punându-se în libertate pentru un singur om răpit peste o mie de deţinuţi, capturarea de persoane şi menţinerea lor în prizonierat devin, aparent, activităţi cât se poate de rentabile.

În fine, gruparea Hamas, care nu recunoaşte dreptul evreilor la un stat propriu, se vede apreciată politic şi tratată, în detrimentul palestinienilor moderaţi, ca o entitate cu care se poate negocia.

Or, nu se discută cu teroriştii, după cum spunea cândva cancelarul german, Helmut Schmidt.

Şi totuşi. Fiindcă pune capăt după cinci ani interminabili, unui crunt coşmar, eliberarea lui Gilad Shalit este, indiscutabil, o veste tare bună. Este, o ştire extraordinară, nu doar pentru Israel şi Franţa, ai căror cetăţean e tânărul Shalit, sau pentru Germania, care a contribuit mult la încheierea cu succes a negocierilor pentru eliberarea lui, ci pentru întreaga omenire civilizată. Căreia i se cere, totuşi, să întreprindă eforturi mai serioase decât până acum, pentru a pune capăt terorismului profesionist.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder