1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Procurorul general al Republicii Moldova, acuzat de corupție

7 octombrie 2021

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut marți seară, pentru 72 de ore, fiind cercetat pe șapte capete de acuzare.

https://p.dw.com/p/41Kdh
Alexandr Stoianoglo
Imagine: Privesc.Eu Moldova/Wikimedia CC-BY 3.0

Mascații de la Serviciul de Informații și Securitate au descins cu percheziții la Procuratura Generală după ce Consiliul Superior al Procurorilor l-a desemnat pe procurorul anticorupție Victor Furtună să verifice informațiile descrise într-un denunț penal, depus de către deputatul PAS Lilian Carp împotriva procurorului general. La doar câteva ore, Furtună a inițiat dosar penal. Stoianoglo și toți adjuncții săi au fost suspendați din funcții, iar perchezițiile la Procuratură și la domiciliul lui Stoianoglo au început imediat.

Principala acuzație din denunț

În denunțul său, deputatul Lilian Carp cere investigarea procurorului general sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție pasivă. Acesta invocă legături dintre Veaceslav Platon (un controversat om de afaceri anunțat acum în căutare, după ce a fost eliberat recent din închisoare la solicitarea lui Stoianoglo) și Alexandr Stoianoglo în spălătoria de bani, numită „Laundromat” (22 de miliarde de dolari spălați prin băncile moldovenești). Carp susține că, în 2011, fiind președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, Stoianoglo a creat „pârtie” juridică pentru ca spălarea celor 22 de miliarde de dolari (bani murdari, proveniți din Rusia) să fie făcută prin Moldova. Mai exact, potrivit deputatului PAS, Stoianoglo a semnat un raport la proiectul vizând modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prin care a fost introdusă în legislație sintagma „având efect suspensiv”. „Această sintagmă a permis reprezentanților companiilor nerezidente, ale căror conturi au fost blocate prin deciziile Serviciului prevenire și combaterea spălării banilor, să deblocheze conturile și să transfere banii doar prin prezentarea la bancă a recursului asupra deciziei de suspendare a operațiunilor financiare”, a explicat Carp.

Stoianoglo: „E răzbunarea Maiei Sandu” / Sandu: „Cine a comis ilegalități, să plătească”

Marți seară, în timp ce era escortat de mascați, procurorul Stoianoglo a reușit să le spună jurnaliștilor că ceea ce i se întâmplă lui este „o răzbunare din partea președintelui țării” Maia Sandu. Șefa statului a reacționat miercuri. Ea a spus că „oricine a comis ilegalități, să plătească”: „Așteptările cetățenilor sunt legitime: un trai mai bun într-o țară eliberată din strânsoarea clanurilor corupte. Oamenii cer dreptate. Instituțiile statului responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de aceste așteptări și să acționeze mereu în conformitate cu legea”, a precizat Maia Sandu.

În apărarea lui Stoianoglo au sărit socialiștii, care au anunțat proteste. Liderul PSRM, ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon (cel care l-a confirmat în funcție pe Stoianoglo), care nu se află în Moldova, a scris pe Facebook că reținerea lui Stoianoglo este „o greșeală politică fatală” a actualei guvernări. „Nimeni nu poate ști exact care vor fi consecințele pe termen lung ale acestui abuz ieșit din comun asupra statului de drept, dar este clar că aceste consecințe vor fi negative pentru cei care au dat undă verde abuzului. Ei vor purta în cele din urmă răspunderea deplină pentru nebunia de astăzi”, a scris Dodon.

Cum l-a făcut Dodon pe Stoianoglo procuror general

În 2019, în plin concurs pentru desemnarea noului procuror general, Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură după ce a încercat (urmare a căderii regimului Plahotniuc) să blocheze capturarea Procuraturii de către regimul Dodon. Alexandr Stoianoglo a fost învestit de Igor Dodon în funcția de procuror general, iar în consecință dosarele în care Dodon și PSRM erau vizați au fost fie clasate, fie trecute pe linie moartă. În dosarele de mare corupție nu s-a înregistrat niciun progres, iar în campania pentru alegerile prezidențiale și parlamentare Maia Sandu și PAS au promis curățarea sistemelor de corupție, cetățenii oferindu-le majoritate parlamentară. Majoritatea parlamentară PAS a modificat legislația, instituind un mecanism de evaluare a activității procurorului general, procedură ce face posibilă demiterea procurorului șef. După instituirea acestei proceduri, a ieșit la iveală un război total între Stoianoglo și noua putere politică, fiind „depășite liniile roșii” – o apreciere ce-i aparține ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco. Asta după ce, Stoianoglo a atras, la începutul acestei săptămâni, în războiul său cu guvernarea diplomați europeni (pe fostul șef al Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko) și ONG-urile locale finanțate din exterior.

Stoianoglo a grăbit deznodământul

Potrivit unor analiști politici de la Chișinău, comportamentul procurorului Stoianoglo a grăbit deznodământul acestui conflict, iar șefa Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, deși a încercat să-l apere pe Stoianoglo, nu a mai putut face nimic împotriva poziției majorității membrilor CSP. Prin urmare, procedura s-a consumat rapid, iar acum, după reținere, nu este clar cum va fi evaluat Alexandr Stoianoglo pentru a putea fi, eventual, demis regulamentar.

Până se clarifică lucrurile, CSP urmează să numească un procuror general interimar. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco (și el membru CSP), l-a propus pentru această funcție pe procurorul Dumitru Robu, care a mai exercitat interimatul acestei funcții după prăbușirea regimului Plahotniuc și demisia ex-procurorului Eduard Harunjen în 2019. O altă candidatură propusă CSP este Victoria Furtună procuror la Procuratura Anticorupţie din iulie 2016. CSP urmează să ia o decizie finală până la sfârșitul zilei de miercuri, 6 octombrie.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.