Qatar, corupţia şi fotbalul mondial

Ziariştii britanici de la Sunday Times au relatat că se află în posesia unor probe noi de corupţie legate de istoria, din capul locului urât mirositoare, a atribuirii ediţiei din 2022 a Cupei Mondiale de Fotbal.

În mod grotesc, această ediţie a revenit Qatarului, un emirat arab în care vara temperaturile ajung să depăşească 50 de grade, făcând imposibil un fotbal modern, performat fără să se pună în pericol sănătatea şi viaţa jucătorilor.

Cu toate acestea, oficialii din FIFA nu s-au dat în lături să dea câştig de cauză unui emirat din Golful Persic care a făcut titluri de-o şchioapă nu prin gesturi de apărare a drepturilor omului sau prin cine ştie ce perfomanţe în promovarea păcii în Orientul Mijlociu sau în Afganistan. Qatar s-a „distins” în schimb prin sclavia la care-şi supune muncitorii şi prin propaganda antioccidentală pe care o face postul său tv, Al Jazeera.

Cum de a fost posibil ca FIFA, un organism implicat de ani de zile în multiple scandaluri de corupţie, să facă un asemenea gest aberant şi intolerabil, atribuind cupa mondială unui stat de felul Qatarului, nu mai e un mister, dacă probele invocate de ziariştii britanici sunt fiabile.

Potrivit jurnaliştilor şi documentelor secrete pe care le-au studiat, unul din foştii funcţionari qatarioţi de vârf din FIFA, în speţă Mohamed Bin Hammam, a plătit nu mai puţin de cinci milioane de dolari unor oficiali spre a-i determina să susţină candidatura Qatarului.

Evident, absurditatea preferinţelor exprimate pentru Qatar, un minuscul stat arab care iese în evidenţă între altele prin bogăţia sa gigantică, în petrodolari, a alimentat constant bănuielile de corupţie. Dar atât fostul reprezentant asiatic şi candidat la şefia FIFA, Bin Hammam, cât şi liderii FIFA au recuzat mereu, aparent indignaţi, învinuirile frecvent reiterate de observatori în legătură cu prezumtivele mituiri de oficiali.

Or, după cum relevă ziariştii britanici, reluaţi, între alţii, de colegii lor de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, documentele (aflate în posesia ziarului Sunday Times) demonstrează că operaţiunea de "influenţare” şi plata directă a mitei au început cu un an înainte de adoptarea deciziei de către executivul FIFA.

Dacă probele evocate se dovedesc solide, e cu totul inexplicabilă neruşinarea unui ins precum elveţianul Joseph (Sepp) Blatter, preşedintele „Federaţiei Internaţionale de Fotbal Asociaţie”, de a nu demisiona, rămânând în fruntea organismului în care a fost ales de nu mai puţin de patru ori, din 1998 încoace.

În fond, i s-a dat mult timp să-şi asume greşelile comise, de vreme ce nu mai puţin de cinci oficiali din Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale, aflat în subordinea sa, au trebuit îndepărtaţi pe acuze de implicare în scandaluri de luare de mită. Şi încă din 2011 comisia de etică a FIFA l-a pus sub interdicţie, pe viaţă, pe Bin Hammam, din cauza încălcării codului deontologic.

În acest „Qatargate”, după cum pe drept cuvânt - cu trimitere la Watergate - au denumit unii ziarişti acest dosar de imensă şi revoltătoare corupţie, mai există o serie întreagă de necunoscute. Între ele figurează la loc de frunte două întrebări. Oare când va arunca prosopul Blatter? Şi când oare se va revoca în fine decizia, imposibil de justificat, de a se atribui emiratului Cupa Mondială de fotbal din 2022?