Reflexul PCR la PNL?

Activul de partid, chiar dacă e nemulțumit, bombăne mărunt, înjură printre dinți, dar merge mai departe dintr-o loialitate înțeleasă pe dos, care nu va întârzia să se întoarcă împotriva acestui tip de autoflagelare.

Liderul român de partid rămâne în funcție până la capăt. Nu-și dă demisia aproape niciodată, nici măcar după ce pierde alegeriele și ține partidul sub control într-un stil similar celui întâlnit înainte de 1989, urmându-și obsesiv în primul rând interesele personale și abia apoi pe cele ale formațiunii pe care o conduce. Crede că lumea se învârte în jurul lui și că puterea e permanentă.

Felul în care Ludovic Orban a negociat pentru liberali împărțirea portofoliilor guvernamentale, doar cu gândul la salvarea personală, ignorând interesul mai mare al PNL, i-a înfuriat pe mulți, dar nimeni nu l-a oprit să-și rostogolească orgoliul mai departe. S-au plâns unii altora și chiar în afară, dar nu au cerut oprirea tratativelor. N-au încercat să evite viitoarea catastrofă. Au preferat să se comporte ca niște soldați disciplinați, care nu mișcă-n front.

Un reflex rămas în genele lor din perioada comunistă, care-i face să se subordoneze necondiționat? Sau o modalitate de a-l lăsa pe Orban să se prăbușească, pentru a fi dat jos mai ușor la Congresul PNL de anul viitor? În ambele situații, liberalii pierd pe termen scurt, mediu și lung, fiindcă au preferat să investească în viitorul șefului lor conjunctural, nu în consolidarea partidului.

Pe scurt, liderul PNL, Ludovic Orban, care după alegeri s-a grăbit să-și dea demisia din funcția de premier, cum se pare că i-ar fi cerut Klaus Iohannis, a ținut neapărat să primească poziția de președinte al Camerei Deputaților. Așa că a negociat cu UDMR și cu Uniunea Salvați România, în primul rând, acest fotoliu. 

Liberalii au reușit să aibă la alegerile parlamentare din 6 decembrie 25% din voturi, USR 15%, UDMR 5,8%. Aceste rezultate îi ofereau posibilitatea lui Ludivic Orban să negocieze în forță ministerele bănoase, influente și grele, care i-ar fi dat prilejul Partidului Național Liberal să demonstreze că știe ce are de făcut, că are oameni pregătiți și că poate răzbi în perioada complicată care urmează. 

Pe lista ministerelor de care ar fi avut nevoie liberalii pentru a avea rezultate clare ar fi fost Ministerul Transporturilor, care a beneficiat de fonduri europene importante și care a avut un demaraj bun în ultimul an sau Ministerul Fondurilor Europene, care așteaptă cel mai mare buget de la intrarea României în UE; sau Ministerul Dezvoltării, care de asemenea gestionează sume importante. Primele două au ajuns la USR, iar al treilea la UDMR. Liberalii și-au păstrat însă, pe această linie, Finanțele. 

Apoi, Justiția, care are nevoie urgentă de măsuri reformatoare, cu impact imediat, a fost cedată USR, la fel și Sănătatea, unde liberalii ar fi avut ocazia să demonstreze că pot duce mai departe criza epidemică și unde este mult loc pentru proiecte serioase. Aceste două portofolii ar fi putut fi extrem de influente, dar în același timp și destul de riscante, fiindcă rezultatele lor vor depinde mult de capacitatea noilor miniștri de a pune sistemul la treabă, de a face restructurări și renovări serioase. 

Sigur că liberalii au primul ministru și păstrează ministerele de forță, Apărarea, Internele și Externele, dar ar fi putut avea și unul din fotoliile care colectează bani din programe europene, dacă n-ar fi ținut cu dinții de șefia Camerei Deputaților. În această ecuație, Ludovic Orban a obținut o suveranitate personală importantă din partea partidului, pe care și Orban și PNL o vor deconta la un moment dat. 

Negocierile pentru formarea guvernului au scos la iveală reziduurile autoritariste din formațiunile autohtone cele mai occidentalizate. În vreme ce liberalii nu l-au oprit pe liderul lor să negocieze în defavoarea PNL, activul Uniunii Salvați România, atât de enervat de prestația președintelui lor, a renunțat să-i mai pună mandatul sub semnul întrebării, după rezultatul sub așteptări de la scrutinul parlamentar. Tratativele din ultimele două săptămâni l-au ridicat pe Barna în ochii lor, în aceeași măsură în care l-au scăzut pe Orban în cei ai liberalilor.