Regal de teatru românesc la Chișinău (IV)
3 octombrie 2024Festivalul a concentrat spectacole diverse, partituri actoricești remarcabile, formule regizorale inedite. A fost memorabil și prin întâlnirile conexe ale publicului cu importanți creatori și oameni de cultură din România.
Ana Blandiana a fost protagonista unor dialoguri susținute în trena unor scenarii radiofonice inspirate din creația ei. „Poezia ca o formă superlativă de viață” a fost genericul conferinței Anei Blandiana, moderată de poeta Maria Pilchin de la Chișinău.
Au discutat despre traseul sinuos al Anei Blandiana în anii dictaturii comuniste, despre obstacolele legate de intrarea ei la facultate și de interdicțiile de publicare pe care le-a suportat din cauza faptului că era fiică de deținut politic (mai târziu au fost și alte interdicții). Amintirea emoționantă a femeilor basarabence, refugiate la Oradea, în 1940 și 1944, cât mai departe de urgia rusească: se rugau întotdeauna în genunchi în biserică. De sărbători, făceau cei mai gustoși cozonaci.
Ana Blandiana a evocat momentul când, fiind prima oară în Basarabia, după 1989, au venit mulți oameni să-i solicite autografe pe niște cărți hărtănite, nenorocite, cu paginile îngălbenite, despre care spuneau că le-au cumpărat de la Odessa, unde era o librărie a literaturilor țărilor socialiste, inclusiv din România, pentru că la Chișinău cărți românești nu se vindeau. „Am avut atunci revelația că reprezint ceva pentru ei.”
Tot Ana Blandiana a mai spus: „Dictatorii, cei care aveau obsesia de a pune mâna pe toată puterea, au fost întotdeauna sensibili la puterea scriitorilor, au vrut s-o acapareze, pentru că puterea scriitorilor este o putere asupra timpului. Degeaba, n-au reușit... În tiranii, scriitorii reprezentau o formă de libertate și libertatea era valoarea supremă, în timp ce azi avem o libertate invizibilă și leneșă, o libertate cu care nu știm ce să facem.”
„Rezistența prin cultură înseamnă a băga în capul copiilor ideea că necitind n-au nicio șansă. În copilăria mea, după mai multe ore de lectură, când închideam cartea, mi se părea că lumea reală e mult mai palidă decât lumea din carte. Această fericire le-o spun copiilor: nu se poate să vă privați de ea, nu se poate să treceți fără măcar să încercați să intrați în 'apa' lecturii, și dacă reușiți, sunteți salvați, pentru că citind o să găsiți soluțiile la toate problemele și dilemele voastre.”
„Lecția”
Spectacol după piesa lui Eugène Ionesco, montat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Distribuție: Sorin Leoveanu – profesorul; Raluca Păun – eleva; Iulia Lazăr – menajera. Regie: Bibi Pricop.
O denudare grotescă a relației dintre un profesor, secondat de o menajeră, care încearcă fără succes să o învețe pe o elevă – un copil mare, retardat – noțiuni elementare de aritmetică, geografie, lingvistică, prin reluarea exasperantă a acelorași exerciții. O piesă despre inutilitatea educației într-o lume care și-a pierdut sensul și reperele fundamentale, viețuind într-un decor de carton: o idee de ușă, o idee de nori, o idee de mobilier, o idee de animale domestice, o idee de școală.
S-a spus despre „Lecția” că e o farsă tragică despre totalitarism și îndoctrinare, dar cred că e și o piesă despre civilizația blazată de azi, al cărei limbaj nu mai transmite nimic, pentru că totul s-a spus, s-a consumat, existența însăși e o pastișă dezolantă. Personajele – reduse la o sumă de gesturi mecanice. Din când în când, răbufnește violența, amplificând absurdul.
„Totul e relativ”
O comedie englezească construită pe o suită de confuzii dintre personaje, care se împleticesc în minciuni. Greg, bărbatul matur și gelos, își bănuiește soția că-l înșală. O judecă după propria sa conduită, fiind el însuși încurcat cu Jinny, secretara sa, care-l iubește pe tânărul Philip ajuns în casa lui Greg și Sheila, crezând că aceștia sunt părinții iubitei sale, cărora vrea să le ceară aprobarea căsătoriei. Surprinsă să-și găsească aici logodnicul, Jinny joacă comedia „fiicei”, în conivență cu Greg, amantul ei, încercând să nu se trădeze în fața Sheilei, care nu știe că are o „fiică”. Credulul Philip o acuză pe Sheila că este o femeie insensibilă, chiar dacă îi e „mamă vitregă” lui Jinny, așa cum o informase aceasta, căutând disperată să-i dea o explicație. Sheila, la rândul ei, își suspectează bărbatul de crailâc, pentru că Greg tare vrea să plece într-o vacanță cu „fiică-sa” Jinny (pe care Sheila o știe drept „secretara” bărbatului său). La final, o pereche de ciupici din geanta lui Jinny (rămași pesemne de la ultima ei întâlnire amoroasă cu Greg) sugerează o relație adulterină... a ireproșabilei Sheila, pentru că au o altă căptușeală. De bună seamă, totul e relativ!
„Scandal în culise”
Spectacol montat la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, după piesa lui Michael Frayn. Distribuție numeroasă, greu de stăpânit (cum se va vedea). Regie: Andrei și Andreea Grosu.
Asistăm la „montarea” unei comedii, zisă „Jos textila!” Un cuplu – el super-activ și agitat, ea super-neîndemânatică și zăludă – vrea să închirieze o locuință de la o tipă ciudată. Urmărim o „repetiție” de spectacol demențială. Actorii încurcă replicile, ies în scenă în momente nepotrivite, se bagă peste partitura altora, sunt nevoiți să-și reia numărul, dar nimeresc din nou ca nuca în perete. Regizorul încearcă să lege ceva dar, cu talia lui pirpirie, nu are nicio autoritate asupra trupei, ba chiar ajunge bătaia lor de joc. În ziua „premierii”, ni se dezvăluie culisele, acolo unde în mod normal publicul n-are ce căuta. Și în spatele scenei atmosfera e și mai bulversantă: se dau bătălii crâncene, actorii-personaje își pun unii altora piedică, își smulg scaunele, se pocnesc, mai din greșeală, mai intenționat, în extrema lor agitație. Situațiile hilare se succed în cascadă. Abia de mai reușești să urmărești schimburile de „amabilități” și răsturnările de situație.
„E o exagerare, desigur, dar cam asta se întâmplă în culise la o premieră!”, mi-a spus râzând o bună cunoscătoare a lumii teatrale. „Ce talent regizoral trebuie să ai ca să reproduci acest balamuc!”
Din distribuția spectacolului voi cita doar doi interpreți, foarte apreciați la Chișinău: Ofelia Popii – de nerecunoscut în deghizamentul ei de casnică „aiurită”, și Marius Turdeanu – un performer al mișcării scenice, cum rar mi-a fost dat să văd.
„A douăsprezecea noapte”
Am pomenit, mai devreme, de încurcături amoroase moderne, englezești. Aici avem o „comedie a erorilor” în cel mai clasic stil cu putință. Unul din cele mai montate texte shakespeariene ne oferă o panoramă a confuziilor și identităților substituite, generatoare de confuzii delicioase și de triunghiuri erotice, care animă intriga: doi frați, Viola și Sebastian, se pierd unul pe altul în urma unui naufragiu pe mare și se regăsesc la capătul unor peripeții, când fiecare e luat drept altcineva sau drept „celălalt”, într-un happy-end pus sub semnul îndoielii.
Spectacol foarte inventiv, cu referiri la androginism și „fluiditatea de gen”, dar și cu dezgoliri corporale la care, mărturisesc, nu achiesez.
Dintre actori i-aș remarca pe tânăra Cristiana Luca (Viola) o apariție delicată, plină de grație, și pe versatilul Ștefan Mihai (Bufonul).
În concluzie...
Mi-au scăpat, din păcate, unele spectacole importante, despre care aș fi vrut să scriu, cum au fost, de pildă, montările Naționalului de la Iași (poate le voi recupera). Dar ce-am văzut și opiniile pe care le-am mai cules la actuala ediție a RTNR de la Chișinău (sălile au fost mereu pline!) mi-au dat certitudinea că arta teatrală românească își găsește în Basarabia un debușeu generos, cu o ștachetă a valorii în ascensiune.