1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
SocietateFederația Rusă

Rusia: Efort pentru sporirea natalității în pauzele de muncă

18 septembrie 2024

Spotmedia.ro: Moscova încearcă prin toate mijloacele să oprească declinul ratei natalității. Ministrul rus al Sănătății are o soluție și pentru cei care muncesc foarte mult.

https://p.dw.com/p/4kkJK
Rusia | Piața Roșie, Moscova
Piața Roșie din MoscovaImagine: Artyom Geodakyan/ITAR-TASS/IMAGO

În primele luni din 2024, Rusia a înregistrat cea mai mică rată a natalității din ultimul sfert de secol. Pentru prima oară, numărul nașterilor a scăzut sub 100.000 în luna iunie, potrivit Reuters.

Autoritățile de la Moscova plănuiesc să crească natalitatea oferind reduceri de taxe și alocații pentru familii, dar au și o propunere pentru cei care sunt foarte ocupați și muncesc mult.

Ministrul Sănătății, Evgheni Șestopalov, a spus într-un interviu pentru televiziunea rusă că și cei care muncesc foarte mult trebuie să-și aducă contribuția la acest efort și ar trebui să procreeze la serviciu, scrie Newsweek.

"Să fii foarte ocupat nu este un motiv serios, ci o scuză șubredă", a spus el. "Poți să treci la procreere în pauzele de muncă, fiindcă viața trece foarte repede", a adăugat Șestopalov.

Întrebat când ar avea timp să procreeze oamenii care muncesc 12-14 ore pe zi, ministrul a răspuns: "În pauzele de muncă."

Combinația dintre scăderea numărului nașterilor și înmulțirea deceselor, pe fondul conflictului din Ucraina, a accentuat criza demografică din Rusia. În plus, mulți pleacă din țară din cauza războiului.

Rusia | Vladimir Putin la Moscova
Președintele Putin vrea ca rușii să aibă din nou familii cu șapte-opt copiiImagine: Mikhail Metzel/Sputnik/REUTERS

Kremlinul a anunțat în iulie că lucrează la o politică de stopare a declinului ratei natalității, iar președintele Vladimir Putin a spus că această situație este "dezastruoasă pentru viitorul națiunii".

Președintele rus a vorbit anterior despre importanța creșterii natalității și a populației, afirmând că "conservarea poporului rus este cea mai mare prioritate națională".

În noiembrie 2023, Putin a făcut apel la femeile din Rusia "să se întoarcă la rădăcinile lor", așa cum "bunicile și străbunicile aveau șapte, opt sau chiar mai mulți copii". "Să păstrăm și să reînviem aceste tradiții excelente. Familiile numeroase trebuie să devină regula, un mod de viață pentru tot poporul Rusiei", a spus Putin, la Consiliul Mondial al Poporului Rus de la Moscova.

"Menținerea și creșterea populației Rusiei este scopul nostru pentru următoarele decenii și chiar generații următoare. Acesta este viitorul lumii ruse, veche de milenii, al Rusiei eterne", a adăugat liderul de la Kremlin.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.