Să nu așteptăm sfârșitul lumii

Vestea bună e că vaccinările în masă au început de mai bine de o săptămână în Marea Britanie și continuă și în SUA. Știrea proastă: că democrația și presa apuseană sunt sub mare presiune unde nu sunt angrenate într-un galopant declin, iar europenii mai au de așteptat vaccinul. 

Vaccin și birocrație

În ciuda ecrasantei superiorități manifestate față de ”înapoiații” britanici, care, prea puțini democrați, prea patrioți și prea capitaliști au îndrăznit să prefere Brexitul unei UE în degringoladă, vorbitorii englezei se văd puși rapid la adăpost de pandemie. 

În răstimp, eurocrații s-au manifestat săptămâni în șir ca și cum ar avea tot timpul din lume. Neimpresionată de cortegiul de cataclismice consecințe ale pandemiei și lockdown-urilor, Agenția Europeană pentru Medicamente n-a vrut până mai ieri să lase nici un pic de la ea. 

Doar după ample intervenții ale politicienilor, alertați de impresia execrabilă creată alegătorilor de birocrație și de întârzierea aprobării vaccinului, s-a auzit că Agenția ar urma să facă efortul ”supraomenesc” de a-și devansa cu o săptămână intenția de a da, într-un târziu, lumină verde injecțiilor salvatoare. Cât despre vaccinul germano-american Biontech-Pfizer, iată că e administrat, culmea, încă din 2020. Așa prezisese președintele american Donald Trump, spre oroarea Giganților Tehnologici și a presei mainstream. În opinia cărora, un atare debut rapid al vaccinărilor ar fi fost un ”miracol”.  

I se aplicaseră lui Trump, prin urmare, instantaneu, seturi întregi de ”flags”, de semnalări și etichetări negative, ca și de verificări zise ritos și vitriolic ”fact-checks”, când de fapt nu stabileau fapte, ci se rezumau să discrediteze, în scop politic și electoral, opinia unuia, în favoarea părerii celor care-l combăteau. 

Deconectări de realități 

Cu ajutorul pandemiei, al presei și al alianței ei cu un partid, cu susținătorii lui externi și cu marii actorii tehnologici din sfera rețelelor sociale, Joe Biden a câștigat o improbabilă victorie, în ciuda faptului că adversarul său republican a izbutit să-i facă de rușine pe sociologi și marile ziare și televiziuni, obținând multe milioane de voturi în plus, față de precedentele alegeri. Sondajele și presa dăduseră drept cert un covârșitor triumf democrat. 

Nu trebuie uitat nici faptul că scrutinul s-a derulat într-un mod prea puțin acceptabil pentru autorități electorale ca, de pildă, cele germane. Care au exclus eventualitatea generalizării, în pandemie, a votului prin corespondență, dată fiind ușurința fraudării lui. Prezența la urne, în secția de vot, ”ar trebui să rămână regula”, declarase în noiembrie, în ciuda coronei, șeful Comisiei Electorale germane, Thiel, invocând ”riscurile restante” ale unui vot derulat preponderent sau integral prin corespondență. Deloc de mirare că state americane mari, ca Texas, au cerut Curții Supreme invalidarea unor alegeri desfășurate după reguli noi, inspirate de pandemie, de natură să iște dubii cu privire la legalitatea lor și la respectarea voinței electoratului.  

Așa cum era de așteptat, Curtea Supremă a refuzat să invalideze rezultatele alegerilor prezidențiale americane pe baza reclamațiilor unor state, aflate, politic, în dezacord cu altele. Dar suspiciunile, întărite de varii mari anomalii statistice și de audituri, precum revizia derulată recent, la ordin judecătoresc, în câteva comitate din Michigan, în care experții au clamat grave deficiențe ale aparaturii de vot Dominion, se vor perpetua.  

Biden învinge, dar jurnalismul pierde

Și, deși varii lideri conservatori, ca șeful majorității din Senat, Mitch McConnell, au început, spre supărarea președintelui în exercițiu, să accepte izbânda lui Biden, legitimitatea procesului electoral și, implicit, a președintelui ales, va continua să fie masiv contestată. Așa cum și starea democrației și a presei americane va continua să suscite ample îndoieli, intense dezbateri și foarte aprinse critici. În marginea lor se vor intensifica mai mult decât oricând tendința răspândirii de conspiraționisme și impulsurile extremiste și secesioniste. 

Lipsa imparțialității presei nu e, ce-i drept, o problemă nouă. Sau cea mai spinoasă. Mass-media americană e prin tradiție polarizată și părtinitoare. În ciuda ei, au fost aleși președinți conservatori, ca Ronald Reagan. Dar niciodată presa n-a fost, în conjuncție cu rețelele sociale, mai puternică. Și niciodată jurnaliștii n-au fost, simultan, mai puternic discreditați și mai afectați de refuzul inedit al unei mari părți a presei, în campania care a dus la victoria lui Joe Biden, de a aborda, transporta împreună cu giganții tehnologici și de a analiza obiectiv subiecte majore ale actualității, care i-ar fi putut isca neajunsuri electorale candidatului democrat. 

Tăceri suspecte au ignorat sau marginalizat chestiuni potențial vitale, precum capacitățile cognitive ale președintelui ales, nefăcutele comerciale și fiscale ale fiului său Hunter, ale serviciilor secrete americane, sau ale infiltrărilor Chinei comuniste, tematizate abia recent, intens, de presa britanică. 

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, critica recent presa pentru ignorarea scandalului spionării de către China comunistă a congresmanului democrat Eric Swalwell. Campania lui electorală fusese finanțată în 2014 cu ajutorul unor fonduri strânse la ordinul Beijingului. Swalwell a continuat totuși să-l demonizeze pe președintele ca presupus ”agent rus”, deși amplele investigații oficiale și neoficiale pe această temă invalidaseră acuza cu pricina. Celei din urmă i se acordaseră, ani la rând, în pofida lipsei probelor, spații uluitor de generoase. În schimb, prezumtivele probe de nereguli sau deficiențe electorale, vehiculate exclusiv de site-uri alternative, marginale sau obscure, au rămas neabordate și neanalizate. 

În chestiune, prin urmare, nu e dacă, fără un bias mediatic, alimentat și de agresivitatea adesea nejustificată a președintelui în exercițiu, Trump ar fi câștigat scrutinul. Căci nimic nu e mai puțin sigur; ci cum s-ar putea combate extremismul cu o presă discreditată? Și cum s-ar reface credibilitatea democrației americane și legitimitatea președintelui SUA, un factor cheie pentru capacitatea disuasivă a alianței defensive occidentale, dacă a patra putere în statul american a intrat parțial în colaps, devenind, din sursă de informare, mișcare activistă și militantă? 

Un pariu aproape imposibil de câștigat

Cum va putea, cu alte cuvinte, Joe Biden, să-și țină promisiunea reconcilierii naționale, cu o presă ideologizată, care continuă să fie obsedată de predecesorul său și să-i desconsidere susținătorii, în condițiile persistenței unor narațiuni divergente despre istoria SUA? În fond, 74 milioane de americani l-au votat pe Trump tocmai pentru că au respins narațiunea prevalentă în mass-media, neconsiderându-l pe președintele în exercițiu un clovn nebun și un tiran rasist, ci un patriot, care a obținut în ultimii ani succese economice și politice cu totul remarcabile, de felul acordurilor de normalizare arabo-israeliene. 

Potrivit CNBC, după vot, doar o infimă parte de 3% a acestui grup uriaș de cetățeni americani îl considerau pe Biden câștigătorul autentic al alegerilor. Două treimi din alegătorii republicanilor considerau, vai, la finele lui noiembrie, că Trump n-ar trebui ”să se recunoască vreodată învins”. Și nu puțini se referă la sistematica delegitimare a președintelui în ultimii 4 ani, cu tot cu tentativa suspendării lui din funcție, ca tot atâtea tentative de ”lovituri de stat”. 

Depășirea acestei uriașe polarizări va reclama din partea președintelui ales soluții amintind, parcă, de rezolvarea imposibilă a cvadraturii cercului. Va presupune, ca noua administrație să contrarieze masiv o parte din baza sa progresistă, să avanseze oferte credibile electoratului conservator și să-și clădească politicile pe succesele administrației precedente, în loc să le repudieze în bloc. Și mai înseamnă și refacerea compromisei baze deliberative a democrației. 

Or, pentru un asemenea salt peste propria umbră, noul președinte ar trebui să fie nu un ex-plagiator cu mari probleme de credibilitate, ci un lider puternic, bucurându-se de o reală autoritate. Biden n-o are. Iar de slăbiciunea lui, amplificată de provocările pandemiei și de consecințele ei economice, riscă să profite plenar dușmanii Americii și ai democrației, care nu vor întârzia să-l provoace. 

Înseamnă toate acestea că trebuie capotat? Ori că democrația n-ar funcționa? Dimpotrivă. Înseamnă că, în loc să ne culcăm pe șinele de tren, așteptând sfârșitul lumii, am face bine să impunem reconsolidarea fundamentelor democrației liberale și ale controalelor mutuale ale puterilor statului de drept, fără să ignorăm datoria controlului controlorilor coruptibili sau ideologizați, din presă, ai primelor trei puteri.