Se comemorează 75 de ani de la ´Noaptea de cristal´

"Îmi amintesc foarte bine de zorii zilei de 10 noiembrie", afirmă W. Michael Blumenthal. "Tatăl meu abia fusese arestat. Profitând de agitaţia din casă, de neatenţia mamei, am putut să ies pe stradă. Am văzut vitrine sparte pe artere principale ale Berlinului şi sinagoga distrusă din Fasanenstrasse. Nu mai ardea, doar fumega". Blumenthal era pe atunci un băiat în vârstă de 12 ani. La 75 de ani de atunci, el trăieşte tot la Berlin, şi ocupă funcţia de director al Muzeului Evreiesc. Este american. Cândva a deţinut cetăţenia germană.

Umiliţi şi bătuţi

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie au avut loc în Germania şi Austria anexată acţiuni violente împotriva evreilor. Sute de sinagogi şi case de rugăciune au fost jefuite, distruse şi incendiate. Oameni au fost batjocoriţi, bătuţi şi, în unele cazuri, ucişi, în plină stradă, doar fiindcă erau evrei. Poliţia nu a intervenit iar pompierii au acţionat doar pentru a împiedica extinderea incendiilor asupra clădirilor învecinate.

Dar, acesta nu a fost decât începutul. Pe 10 noiembrie au fost internaţi în lagărele de concentrare Dachau, Sachsenhausen şi Buchenwald 30.000 de bărbaţi evrei. Între ei s-a numărat şi tatăl lui W. Michael Blumenthal. "Îmi amintesc încă ce a spus mama când tata a fost luat de doi poliţişti. A strigat: ce s-a întâmplat? Ce faceţi cu el? Ce a făcut? Chiar dacă aveam doar 12 ani, am simţit teama care pusese stăpânire pe mama", îşi aminteşte el.

De ce pe 9 noiembrie 1938?

Pretextul aşa-numitei Nopţi de cristal a fost atentatul de la Paris, comis pe 7 noiembrie de adolescentul evreu Herschel Grynszpan, soldat cu moartea diplomatului german Ernst von Rath. Imediat ce crima a fost anunţată de radiodifuziunea germană, în mai multe oraşe germane au început acţiuni violente antievreieşti. Amploare, la scara întregii ţări, acţiunile au luat abia două zile mai târziu, după ordinul expres dat de Hitler.

De la München, unde se afla în acel moment întreaga conducere nazistă pentru a comemora tentativa de puci din 1923, ministrul propagandei, Joseph Goebbels, a ţinut într-un târziu un discurs, în cursul căruia a ordonat distrugerea magazinelor evreieşti şi incendierea sinagogilor. El a ordonat de asemenea poliţiei să nu se amestece iar pompierilor să protejeze doar proprietăţile "arienilor". Goebbels a interzis cu aceeaşi ocazie jafurile.

În ciuda interdicţiei, pe 9 şi 10 noiembrie au avut loc şi jafuri. "Pe străzi am văzut bande de tineri ţinând în mâini obiecte de cult israelite, furate din sinagogi", relata în epocă un diplomat brazilian aflat la post în Germania. Ambasadorul leton relata în acele zile că bulevardul Kurfürstendamm din Berlin arăta ca după o bătălie iar omologul său finlandez nota într-o depeşă că populaţia germană este deosebit de critică faţă de acţiunile naziştilor. "Mă ruşinez, în calitate de german - aceasta este o afirmaţie adesea auzită pe stradă", afirma în document şeful legaţiei scandinave.

Că naziştii vor avea în plan să-i ucidă pe toţi evreii din lume, asta nu bănuia niciunul din diplomaţi la momentul respectiv. Un diplomat italian de exemplu, scria, referindu-se la numărul evreilor care trăiau la acea vreme în Reichul german: "Nu este (...) de închipuit că 500.000 de oameni vor fi puşi într-o zi cu toţii la zid sau vor fi împinşi spre sinucidere sau internaţi în uriaşe lagăre de concentrare". O estimare greşită. Totuşi, familia lui W. Michael Blumenthal a reuşit în acelaşi an 1938 să se refugieze la Shanghai. Era singurul loc în lume unde, la acea vreme, refugiaţii erau încă primiţi la ţărm fără să li se ceară viză.