Seism politic la Kiev
7 iulie 2006Cu două săptămâni în urmă, re-editarea coaliţiei portocalii părea perfectă. Fostul lider de guvern Julia Timoşenco se prezenta deja în public drept viitor premier. Se pare însă că lucrurile se vor dezvolta altfel: deja înainte ca cerneala de sub contractul de coaliţie să se fi uscat, cooperarea reală dintre foştii tovarăşi de luptă din revoluţia portocalie a luat sfârşit.
Liderul socialiştilor Alexander Moros este responsabil pentru nerespecatera contractului de coaliţie. Deşi partidul său nu a obţinut la alegerile parlamentare din martie mai mult de 5.7 procente din voturi, socialistul a luptat cu înverşunare pentru poziţia de preşedinte al parlamentului, a treia funcţie în statul ucrainean după preşedinte şi premier. În final, Moros a acceptat să coopereze cu comuniştii şi cu partidul lui Victor Ianucovici. Datorită voturilor acestor partide, socialistul a fost ales preşedinte al parlamentului joi seară.
Conform noii constituţii ucrainene, Moros ocupă o funcţie foarte importantă, având în vedere că nici o lege nu poate fi aprobată fără sprijinul preşedintelui parlamentului. Mulţi dintre partenerii de coaliţie ai lui Moros îl acuză că a trădat idealurile şi valorile revoluţiei portocalii din 2004, însă socialistul nu pare preocupat de aceste grave reproşuri, fiind primul mare învingător al pokerului pentru putere de la Kiev.
Al doilea învingător ar putea să fie chiar Victor Ianucovici, liderul aşa-numitului „Partid al regiunilor”. După ce falsificase alegerile prezidenţiale cu un an şi jumătate în urmă, opinia publică din Ucraina părea să-şi dorească înlăturarea sa de pe scena politică de la Kiev. Acum ar putea să revină în forţă: poate chiar ca şef de guvern. Nu ar fi imposibil ca Ianucovici să ajungă în această funcţie, având în vedere că ocupă poziţia de vârf într-o coaliţie formată din socialişti şi comunişti.
Dar există şi altă variantă posibilă, şi anume cooperarea cu tabăra preşedintelui Iuşcenco. Partidul său „Ucraina noastră” este şi el responsabilă pentru blocarea procesului de formare a guvernului timp de luni de zile.
Moros şi Ianucovici beneficiază cu ajutorul comuniştilor de suficiente voturi pentru formarea coaliţiei guvernamentale. În probleme politice, programele partidelor conduse de cei doi nu sunt foarte diferite, ambele partide pronunţându-se de pildă împotriva aderării Ucrainei la NATO. Pe plan economic, atât Moros, cât şi Ianucovici pledează în favoarea intervenţiilor statului. Dacă se va ajunge la o coaliţie dintre Partidul regiunilor, socialişti şi comunişti, consecinţele pentru Ucraina sunt cât se poate de serioase: procesul de integrare euro-atlantică, dar şi occidentalizarea statului va fi încetinită, dacă nu chiar blocată.