Siria a fost suspendată din Liga Arabă
13 noiembrie 2011După ce Liga Arabă a luat clar poziţie de partea rebelilor în conflictul din Libia, statele membre şi-au întărit acum sprijinul oferit adversarilor regimului de la Damasc.
Miniştrii de Externe ai Ligii Arabe au convenit sâmbătă (12.11.) în cursul unei întâlniri extraordinare desfăşurată la Cairo, să suspende temporar Siria de la următoarele reuniuni. 18 din cele 22 de state membre au votat pentru această decizie care, potrivit ministrului de Externe din Qatar, şeicul Hamad bin Giasim, va intra în vigoare începând de miercuri.
După planul de pace, presiunile sporesc
Dacă la reuniunea de criză a miniştrilor de externe de la Cairo guvernul de la Damasc nu a mai fost reprezentat decât de un ambasador, pe viitor va trebui să renunţe la orice fel de reprezentare. Asta până când în Siria nu vor mai exista violenţe. Până acum, preşedintele Siriei, Bashar el Assad a promis în repetate rânduri încetarea violenţelor, dar vorbele sale nu au fost urmate de fapte. Cel mai recent, el Assad a fost la începutul lunii noiembrie de acord cu un plan de pace elaborat de Liga Arabă, care prevedea retragerea armatei din bastioanele opoziţiei şi eliberarea deţinuţilor politici, dar aceste prevederi nu au fost nici până azi puse în practică. Violenţele împotriva adversarilor regimului de la Damasc continuă nestingherite.
Iniţiativa suspendării Siriei din Ligă a aparţinut Arabiei Saudite care, pe lângă Emiratul Qatar, exercită în clipa de faţă cea mai mare influenţă în cadrul organizaţiei. Decizia împotriva regimului de la Damasc survine în acest moment mai ales din cauza noilor relatări privind încălcarea drepturilor omului în Siria. Numai în oraşul Homs, controlat de opoziţie, mai bine de 100 de persoane au fost ucise de forţele de securitate fidele regimului, de la intrarea în vigoare a planului de pace. Organizaţia pentru drepturile omului, Human Rights Watch, vorbeste într-un raport publicat vinerea trecută, de crime împotriva umanităţii. Trupe de securitate siriene recurg la armament greu împotriva demonstranţilor, care sunt în mare parte neînarmaţi şi paşnici. La Homs, cazurile de tortură sunt la ordinea zilei. Cutremurat de aceste relatări s-a arătat şi însărcinatul guvernului de la Berlin pentru drepturile omului, Markus Loening. "Cine încalcă atât de grav dreptrurile omului şi drepturile cetăţeneşti ale propriului popor, acela nu are niciun viitor", a declarat acesta.
În răstimp, regimul de la Damasc a semnalizat şi el intenţia de a se distanţa de foştii parteneri arabi. Decizia Ligii Arabe privind suspendarea Siriei a fost calificată de ambasadorul sirian Iussef Ahmad drept "ilegală şi neconformă" cu tratatul organizaţiei panarabe, o decizie luată la presiunile SUA şi occidentului.
Autor: Andreas Noll / Ioachim Alexandru
Redactor: Medana Weident