Situaţia umanitară din Gaza este "catastrofală"
21 iulie 2014Mai bine de 400 de oameni au fost ucişi, potrivit surselor palestiniene, de la începutul ofensivei militare israeliene în Fâşia Gaza. Cel mai grav atac de până acum, desfăşurat la finele săptămânii trecute în Shajaya, o suburbie a oraşului Gaza, s-a soldat cu zeci de morţi şi sute de răniţi. Duminică trebuia să intre în vigoare în numita suburbie un armistiţiu de două ore, pentru recuperarea cadavrelor şi îngrijirea răniţilor, dar nici acesta nu a fost respectat.
Dar fără o încetare a focului, organizaţiile umanitare nu pot acorda niciun fel de ajutor. De la începutul intervenţiei militare "bordură de protecţie", sute de membri ai organizaţiilor umanitare au fost retraşi din zonele de lupte fiindcă deveniseră ţinte pentru tirurile israeliene.
Curent nu e, apă doar cu ţârâita
Locuitorii Fâşiei Gaza au însă urgentă nevoie de ajutor fiindcă situaţia a devenit dramatică. Afirmaţia îi aparţine lui Teo Alexopulos, responsabil în cadrul organizaţiei umanitare Care. El a evidenţiat că oamenii se confruntă cu o penurie severă de apă, curentul a fost tăiat şi reţeaua de telecomunicaţii funcţionează defectuos. Răniţilor, între care multe femei şi mulţi copii, nu li se poate acorda nici măcar un minim ajutor. Peste tot sunt clădiri distruse iar pe străzi domneşte panica. "Infrastructura medicală este complet suprasolicitată şi se află în prag de colaps", a mai spus Alexopulos.
Ambulanţele nu se pot apropia de răniţi. Fie din cauza dărâmăturilor care blochează străzile, fie din cauza obuzelor israeliene. De aceea, răniţii care se pot ţine încă pe picioare se duc singuri spre spitale. Un medic în cadrul spitalului Şifa din centrul oraşului Gaza a declarat agenţiei France Presse: "Este situaţia cea mai gravă, din câte am văzut de-a lungul timpului".
Potrivit datelor oferite de ONU, în Gaza au fost distruse până acum 1370 de imobile şi 20.000 de oameni au fost alungaţi de la casele lor. Refugiaţii caută adăpost la rude sau prieteni. Potrivit lui Alexopoulos, unul din cei 11 colaboratori ai organizaţiei sale, care a rămas practic captiv în teritoriul palestinian, găzduieşte în casa sa 60 de oameni.
Purtătoarea de cuvânt a Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, Nadia Didsy, s-a declarat înspăimântată de uşurinţa cu care sunt ucişi civili şi este distrusă infrastructura vitală. Armistiţiul de două ore, mediat de Crucea Roşie, intrat în vigoare duminică la prânz, a fost încălcat după nici o oră. Militarii israelieni s-au văzut nevoiţi "să riposteze la tiruri ale Hamas", a declarat un purtător de cuvânt al armatei.