Etnicii sinti şi romi sunt în continuare defavorizaţi

"Nu eşti nimic, nu ştii nimic, eşti ultimul om..." - de secole, minoritatea sinti şi romă a fost confruntată, direct sau indirect, cu asemenea sintagme, explică Sebastijan Kurtisi în interviul acordat DW. El este unul dintre realizatorii studiului RomnoKher - o asociaţie care şi-a propus să contribuie la păstrarea culturii şi identităţii etnicilor sinti şi romi - iar în acest scop a stat de vorbă cu mulţi membrii ai acestei comunităţi, care s-au născut sau trăiesc în Germania. Studiul a fost comandat de fundaţia "Amintire, responsabilitate, viitor" (EVZ). 

Evaluate au fost răspunsurile a 614 de persoane. Ca şi cei chestionaţi, aparţine şi Kurtisi celei mai mari minorităţi etnice din Uniunea Europeană, estimată la aproximativ 6,3 milioane, având ca limbă comună romanes. Statele UE sunt chemate să apere drepturile minorităţii, inclusiv în domeniul educaţiei. Majoritatea celor chestionaţi - peste 80% - consideră educaţia ca fiind extrem de importantă. 

"De ce cred ei că eu sunt aşa?"

Sebastijan Kurtisi este rom, originar din Macedonia, a crescut în Serbia, unde a absolvit o şcoală tehnică şi de unde a fugit cu familia, la vârsta de 17 ani, în Germania. Între timp are cetăţenia germană. A lucrat în oraşul Aachen la dezvoltarea unei instalaţii de eliminare a hidrogenului sulfurat, iar în prezent consiliază şomeri, respectiv persoane care primesc ajutorul Hartz IV. La un moment dat îţi dai seama câte prejudecăţi există la adresa acestei etnii, că ar fi "un popor de hoţi, lăutari, ghicitoare şi cerşetori. De ce cred ei că eu sunt aşa?"

Autorii studiului vorbesc de rasism, antiţiganism şi discriminare. 40 la sută dintre cei chestionaţi spun că le sunt discriminaţi copiii, inclusiv în timpul orelor de şcoală, de către cadrele didactice şi colegi. Două treimi se simt ei înşişi discriminaţi din cauza etniei căreia îi aparţin - şi în sistemul de învăţământ. În cazurile în care nu au fost discriminaţi de profesori, rezultatele lor au fost net mai bune. 

Manja Schuecker-Weiss, una din participantele la actualul studiu, de etnie sinti, confirmă concluzia. Pentru DW, ea a povestit de mama unui elev, care, purtând un nume german, a fost tratată la telefon absolut normal. Când ea şi soţul - ambii cu părul negru şi pielea mai închisă la culoare - au ajuns la şcoală, situaţia s-a schimbat. Dintr-o dată li s-a spus că băiatul trebuie să urmeze cursuri suplimentare, pentru a-şi îmbunătăţi situaţia şcolară, deşi în realitate copilul nu avea note proaste. 

"Aşa ceva se întâmplă des", constată Schuecker-Weiss, de meserie asistentă socială. Fiica ei, care e în prezent la liceu, i-a spus într-o zi cât de fericită e că are părul blond şi ochi albaştri. Aşa, nu trebuie să dea nimănui explicaţii. Când de curând, în localitatea Singen din landul Baden-Württemberg, poliţia a luat la secţie, în cătuşe, un băiat de 11 ani, de etnie sinti, fără a-i fi înştiinţat pe părinţi, mulţi din comunitate au fost revoltaţi.

Diferenţe îngrijorătoare faţă de media societăţii

Studiul RomnoKher relevă, însă, şi multe progrese făcute în planul educaţiei şi învăţământului în comparaţie cu evaluări anterioare şi comparând o generaţie cu alta, aflăm de la Karin Cudak, expertă în domeniul educaţiei la Universitatea Europeană din Flensburg, co-autoare a acestui studiul.

Între timp, toţi copiii minorităţii sinti şi romă au urmat cursurile şcolii primare. S-a constatat, însă, că mulţi dintre copii au părăsit sistemul de învăţământ fără o diplomă. Fiecare al treilea nu are şcoala terminată şi, în consecinţă, nicio pregătire profesională. De aceea, mulţi sinti şi romi nu găsesc decât joburi prost plătite. În rândul tinerilor chestionaţi, s-a putut observa că doar aproximativ jumătate dintre ei nu şi-au terminat şcoala - un evident progres, deşi rezultatul este încă cu mult sub cel înregistrat la nivelul întregii societăţi. Doar cinci procente dintre adulţii care trăiesc în Germania au abandonat şcoala fără să fi obţinut o diplomă şcolară. În general se poate spune că în rândul acestei minorităţi mult mai puţini copii au fost la grădiniţă, mult mai puţini tineri au absolvit o şcoală profesională sau cursuri universitare. 

Chiar dacă dintre tinerii sinti şi romi, cu vârste sub 30 de ani, 15 la sută au diplomă de bacalaureat (faţă de 40 de procente la nivelul întregii populaţii germane), doar 4 procente sunt absolvenţi de facultate. O explicaţie este şi faptul că părinţii adesea nu-i pot ajuta pe copii şi că aceştia nu pot profita de ofertele de sprijin şcolar existente. 

Consecinţe pe termen lung ale persecuţiilor din perioada nazistă

Daniel Strauß, co-fondator al RomnoKher, a publicat deja în 2011 un studiu privind educaţia în rândul etnicilor sinti şi romi. Tatăl lui, unul din puţinii supravieţuitori ai lagărului nazist de exterminare de la Auschwitz, a rămas, datorită interdicţiei de a urma cursurile şcolii, analfabet. "De aceea s-a străduit ca, spre deosebire de el, care nu dispusese de acest drept, copiii lui să poată merge la şcoală", spune Strauß.

50 la sută dintre sinti şi romii supravieţuitori ai Holocaustului, însă, nu şi-au dat copiii la şcoală, deoarece "tendinţele rasiste persistau, se foloseau aceleaşi materiale didactice şi directorii şi profesorii erau aceiaşi, care-i dăduseră pe ei afară din şcoli". Aceste familii au pierdut încă o generaţie fără acces la învăţământ. 

Lipseşte o imagine pozitivă asupra minorităţii sinti şi romă

Sebastijan Kurtisi e enervat de dezbaterile din Germania pe tema folosirii cuvântului "ţigan" ("Zigeuner"): "Problema nu e denumirea unui şniţel sau a unui sos (în cuvintele Zigeunerschnitzel sau Zigeunersoße, n. red.). Asta chiar puţin îmi pasă. E vorba de cât am fost de stigmatizaţi prin acest cuvânt. De câte angoase ancestrale şi traume provoacă acest cuvânt."

Frank Reuter, care a contribuit şi el la studiul citat, aminteşte felul în care minoritatea sinti şi romă era descrisă cu multă vreme încă înaintea persecuţiilor naziste din întreaga Europă, cum antiţiganismul a continuat şi după război în multe instituţii şi cum genocidul împotriva etnicilor sinti şi romi n-a fost recunoscut ca atare până în 1982. Reuter îl citează pe fiul unor supravieţuitori: "Copiii mă jigneau spunându-mi cu răutate ţigan împuţit, iar unii dintre profesori erau foşti nazişti". Reuter arată cum, în manualele de şcoală, persistă stereotipurile legate de sinti şi romi şi deplânge absența unor relatări pozitive despre această minoritate. 

Societatea şi sistemul de educaţie ar face bine, apreciază Karin Cudak, să abordeze atât capitolele întunecate din istoria etnicilor sinti şi romi, dar şi poveştile de succes, aspectele pozitive ale diversităţii lor culturale, precum şi includerea limbii romanes ca obiect de studiu în şcoli (până acum nu au existat decât cazuri singulare). 

Mai multă muncă de informare

În Baden-Württemberg, în baza legislaţiei referitoare la minorităţi, limba şi cultura etnicilor sinti şi romi face parte din oferta didactică, spune Daniel Strauß. Cu toate acestea, interesul este extrem de scăzut. De aceea, el pledează pentru mai multă muncă de informare despre identitatea şi cultura acestei minorităţi, dar şi despre antiţiganism şi nevoia de autodeterminare a acestei minorităţi. Lucrurile se pot schimba prin dialog, de la egal la egal, subliniază Strauß.

La fel ca în cazul minorităţilor sorbă şi daneză, şi etnicii sinti şi romi trebuie să-şi poată trăi identitatea culturală în Germania - încă din grădiniţă. Aşa se va putea cunoaşte întreaga diversitate a acestei minorităţi. "Un bavarez nu este doar un bavarez, ci este bărbat sau femeie, catolic, protestant, musulman sau evreu, mare sau mic de înălţime, gras sau slab. În ce priveşte minoritatea sinti şi romă, mulţi cred că dacă-l cunoşti pe unul, îi cunoşti pe toţi. Şi nu este aşa!".