Trump versus Biden: o dezbatere inutilă?

O intensă nemulțumire și iritare a provocat în largi segmente ale presei prima din seria celor trei dezbateri tv programate să-i opună pe președintele Donald Trump rivalului său democrat, Joe Biden.  

Un duel necesar?

În opinia multora, ar fi avut loc o ceartă monumentală. Nu s-ar fi ”vorbit despre programe și viitor”. Adversarii politici s-ar fi ”pierdut cu firea”. Ar fi avut loc doar ”un schimb de întreruperi mutuale și de injurii”. Discuția i-ar fi ”scăpat” moderatorului de la Fox News, Chris Wallace, ”de sub control”. Ar fi ”pierdut”, s-a spus, ”poporul american”. Trump ”ar fi rămas Trump”.  În schimb, problemele cognitive ale unui challanger despre care s-a spus că e ”dement” nu s-ar fi manifestat, în ciuda bâlbelor lui repetate. Am auzit chiar partizani ai taberei democrate propunând oprirea seriei de dezbateri. Care n-ar avea rost, de vreme ce oamenii s-ar fi lămurit.

Și așa mai departe. Mi-am furat o oră și jumătate din somn și viață ca să urmăresc marea confruntare. Mă felicit pentru această investiție. În cauză e viitorul superputerii și funcția ei supremă, una de care depinde direct soarta și protecția Europei și a lumii libere. În cauză nu e doar democrația. E viitorul principalei democrații. Una, care, grație Constituției SUA, servește, de un secol, ca far al libertății. Or, o democrație moare instantaneu fără un vot informat. 

Democrația are deci nevoie ca de aer de dezbateri dese și cinstite, care să-i pregătească pe cetățeni adecvat pentru alegeri. Cerința deschiderii și onestității face să nu fie admisibil să nu se suporte și înfruntări puternice, săpuneli serioase, altercaţii profunde, neînţelegeri grave, confruntări contondente, conflicte aspre și muștruluieli severe. 

America în clinci cu ea însăși

Cu atât mai mult cu cât America e divizată rău. Țara trece printr-o pandemie și o recesiune teribile. Se confruntă simultan cu flagelul unor violențe de stradă justificate rasial, e condusă de un lider certăreț și mai contestat decât toți ceilați șefi de stat de la Lincoln încoace și e angrenată într-o revoluție culturală de tip maoist. Dar această zaveră nu e doar efectul unui polarizator șef de stat. 

E și urmarea susținerii vrajbei de către o presă în mare parte ostilă președintelui, care, în loc să relateze obiectiv, întreține de ani discordia, duşmănia și zâzania, împiedicând orice tentativă de calmare a spiritelor și de revenire la dialog și abordări la obiect.      

Nădejdii mari și deziluzii și mai mari

Ar fi fost deci inutil să se spere în schimbarea la față peste noapte a unui președinte care a arătat ce anume poate mai degrabă prin fapte, decât prin ocazionale deraieri retorice. În acest context mi s-au părut enervante și dezamăgitoare mai puțin neîncetatele și țâfnoasele întreruperi mutuale, în care Joe Biden a ”excelat” nu mai puțin decât Trump. Ci politicianismul găunos și agresiv manifestat pe alocuri de ambii politicieni.

Și mai neplăcut m-a surprins evidenta încălcare a principalei promisiuni democrate a campaniei electorale. Aceea de a oferi poporului american și lumii un președinte ”altfel”. Unul care să se situeze la antipodul lui Trump. Și să se comporte altminteri. 

Or, în această privință, Joe Biden a clacat jalnic. N-a reușit să țină acest angajament axial al stângii americane și al partidului democrat. El și consilierii săi au refuzat un test antidrog înaintea dezbaterii, ori un control menit să garanteze lipsa microfoanelor din urechi. Cu o excepție, fostul vicepreședinte în era Obama n-a prea pierdut șirul logic și firul roșu al afirmațiilor sale. Iar bâlbele celui care a contat cândva ca vorbitorul cel mai bun al partidului democrat s-au dovedit, în mod fericit, mai rare decât s-au temut suporterii săi. 

Biden a scăpat însă nu o dată frâiele bunului simț și ale autocontrolului. A încercat să dea impresia unui discurs structurat, reiterând la tot pasul expresii stereotipe, vide de sens, dar ajutătoare, precum ”uite care-i treaba” și ”în primul rând, în al doilea rând”, etc. 

Dar, prea nervos, și-a ieșit repetat din pepeni, a violat regulile bunei cuviințe, l-a insultat pe șeful statului american, afirmând nu doar că e un ”clovn”, ci și, contrafactual, că ar fi ”rasist”. Și s-a rezumat, iar contrafactual, la a-i atribui lui Trump întreaga ”vină” a pandemiei, a recesiunii rezultate din lockdown și a violențelor însoțind protestele pasămite ”antirasiste” ale grupurilor de extremă stânga precum Antifa, o organizație marxistă, violentă, pe care Biden a refuzat s-o condamne explicit,  

Cum a boxat președintele

Atât democrații cât și șeful statului american au insistat să prefacă acest scrutin prezidențial într-un referendum despre Donald Trump. Or, hotărât să exalte patriotismul și măreția unei Americi perpetuu demonizate de stânga, Trump a omis să osândească extrema dreaptă persuasiv, limitându-se să considere că problema vandalismului și violențelor actuale din Statele Unite emană aproape exclusiv de la extrema stângă. 

Calm și controlat, dar intrat în dispută fără să fi fost pregătit judicios, președintele n-a reușit să răspundă eficient decât unei părți dintre acuzele rivalului său. A contraatacat viguros. A atribuit Chinei vina pentru explozia de Covid. Și-a apărat vehement excelentul bilanț economic de până la pandemie. Concomitent, Trump a punctat, replicând tentativelor lui Biden de a suscita simpatia americanilor prin trimitere lacrimogenă la fiul său Beau, mort prematur în urma unui cancer. 

În ecou, Trump a evocat afacerile sulfuroase ale celuilalt fiu al rivalului său, știut fiind că Hunter Biden a câștigat averi fabuloase în Rusia, Ucraina și China comunistă. Hunter e acuzat că ar fi primit suma de 3,5 milioane de dolari de la văduva primarului mafiot și putinist al Moscovei, Iuri Lujkov. Or, în cauză n-ar trebui să fie familiile candidaților, ci doar pretendenții la funcția supremă. În plus, Trump a articulat o serie de antipatice afirmații pro domo, deși bilanțul său politic și economic real, o autodisciplină mai severă și mai puțin narcisism i-ar fi livrat replici mai convingătoare. 

A rezultat o bălăcăreală amplificată de un moderator uneori insuficient de riguros în a amenda prompt încălcările regulilor discuției comise de ambii politicieni. Trump a dominat-o clar și fără echivoc. Ca atare, s-a spus că dezbaterea n-ar fi ”slujit democrației”. 

Adevărul e altul. Cât timp presa rămâne în bună parte o tabără politică, preferând activismul și militantismul unei informări obiective și analizei riguroase, cetățenii și societatea deschisă, democratică au, înainte de alegeri, imperioasa nevoie de a-și face propria părere. Cum să și-o formeze dacă nu printr-un duel tv?