1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Turcia: Mai multă putere pentru Erdogan

17 aprilie 2017

Potrivit Comisiei Electorale de la Ankara, majoritatea electoratului turc a votat in favoarea modificărilor dorite de Erdogan. Opoziția a anunțat că va contesta rezultatul referendumului de duminică.

https://p.dw.com/p/2bKzl
Türkei Referendum Präsident Erdogan
Imagine: Reuters/M. Sezer

Numărul celor care au susținut proiectul lui Recep Tayyip Erdogan ar depăși cu aprox. 1,25 milioane pe cel al turcilor care consideră că nu e bine ca președintele să dispună de prerogative sporite. 600.000 de buletine de vot mai urmează a fi evaluate. Rezultatul definitiv va fi dat publicității in decurs de 11 zile.

Dar chiar și înaintea anunțului făcut de Comisia Electorală de la Ankara privind câștigarea plebiscitului, Erdogan s-a declarat învingător: "Împreună cu poporul am înfăptuit cea mai importantă reformă din istoria noastră". La reședința sa din Istanbul, Erdogan a mai vorbit de o "decizie istorică" a electoratului.

Ieșind in stradă, întâmpinat de o mulțime de susținători, președintele Turciei le-a spus că dorește cât de curând reintroducerea pedepsei capitale. Dacă nu va dispune de sprijinul necesar în Parlamentul, a adăugat Erdogan, va organiza un nou referendum pe această temă.

Șeful guvernului turc, Binali Yildirim, a declarat la Ankara: "Suntem o națiune". în opinia sa, la referendum nu s-au înregistrat perdanți. "De câștigat, a câștigat Turcia și poporul meu ales. A sosit timpul să fim uniți."

Türkei Referendum Auszählung
Imagine: picture alliance/AA/B. Ozkan

Opoziția vorbește de manipulare

Opoziția din Turcia, care se teme că Erdogan va beneficia de putere absolută, contestă rezultatul plebiscitului de duminică. "Acesta a adus un adevăr la lumină, anume că cel puțin 50 la sută dintre turci au votat cu nu", a subliniat șeful partidului kemalist CHP, Kemal Kilicdaroglu. El a criticat decizia controversată Comisiei Electorale, de a lua în considerare și buletinele de vot oficial nevalabile.

Și formațiunea prokurdă HDP a anunțat că va contesta rezultatul a două treimi din buletinele de vot. HDP spune că deține informații, potrivit cărora 3-4 procente din voturi au fost manipulate.

La Istanbul mii de oameni au ieșit in stradă, in cartierele Kadiköy si Besiktas, prin tradiție antiguvernamentale. În semn de protest contra președintelui Erdogan, mulți locuitori au ieșit la geam și au bătut în oale și crătiți. La Ankara, simpatizanți CHP s-au adunat scandând: "umăr la umăr împotriva fascismului". Portalul critic la adresa guvernului sendika.org a relatat și despre proteste în fața Comisiei Electorale de la Ankara.

dpa, afp, rtr/maw