UE va oferi ajutoare financiare României şi Bulgariei
20 aprilie 2006Anul trecut inundaţiile au afectat regiuni întregi din România şi Bulgaria, chiar în două rânduri, în mai şi în august. Ambele state au solicitat atunci şi au primit ajutor financiar din aprtea UE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Comisiei Europene, Kristina Nady, România a primit anul trecut 70 de milioane de euro iar Bulgaria ceva peste 20 de milioane.
Deşi aceste două ţări nu sunt încă membre ale UE, ci vor deveni abia anul viitor sau în 2008, ele sunt tratate în astfel de cazuri ca şi cum ar face parte din uniune.
Kristina Nady: „UE dispune de un fond de solidaritate. Acesta este destinat statelor membre, dar şi celor cu care se poartă deja negocieri de aderare.“
Cu alte cuvinte, dacă Turcia sau Croaţia ar avea de suferit de pe urma unor catastrofe naturale similare şi acestea ar avea dreptul la fondurile europene deoarece au început negocierile de aderare cu UE.
În cazul în care banii din fondul de solidaritate nu ajung, există şi altă cale de a oferi sprijin. România şi Bulgaria primesc deja de mai multă vreme bani prin diferite programe UE, menite a ajuta aceste ţări pe calea integrării europene. Fondurile sunt destinate de pildă agriculturii sau refacerii infrastructurii. La nevoie UE poate utiliza aceste fonduri pentru rezolvarea unor probleme stringente, cum ar fi cele produse prin indundaţii.
Kristina ne explică: „Pentru România sunt prevăzute fonduri în valoare de 360 de milioane de euro, care ar putea fi folosite pentru a acoperi pagubele create prin actuala catastrofă naturală. Bulgaria ar putea beneficia de 12,3 miliaone de euro.“