Umbra lui Francisc. La moară.

În micuța biserică ce poartă hramul apostolului Andrei al românilor și, de duminică, 2 iunie, și pe cel al fericitului episcop martir Ioan Suciu al ardelenilor nu a mai rămas nimeni. A fost, pentru câteva minute, epicentrul creștinătății catolice. Aici, în acest jilț, a stat, pentru aproape un ceas, Papa Francisc. Iar imaginile cu Suveranul Pontif cerând iertare pentru prigoana romilor au fost de aici transmise în jurul lumii.

Cartierului în care Papa s-a dus să le vorbească romilor îi spune Barbu Lăutaru. Dar nu este vorba despre cobzarul moldovean, ci despre un muzicant mai puțin celebru, născut chiar aici, în cel mai sărman cartier al Blajului, și căruia, tocmai pentru că era între altele un bun muzicant, așa i-au spus oamenii: Barbu Lăutaru. "Era om bun. Știa muzică, dar știa și d-altele și ne-nvăța de bine. Când aveam vreun necaz mergeam la el și ne ajuta și ne-ndruma”, îmi spune unul dintre vecinii noii biserici.

De-acum, porțile bisericii s-au închis. În urma Papei a mai rămas doar o rază de soare căzută pe altar prin vitraliul dinspre amurg. Un vitraliu adus din Serbia, acolo unde părintele Mihai Gherghel, șeful de șantier al bisericii din Barbu Lăutaru, păstorește parohia din Vârșăț, una dintre cele două comunități greco-catolice de români din Banatul Sârbesc.

”Parte din lucrurile care se regăsesc astăzi în biserică sunt de la Vârșăț. Am acumulat acolo experiență - am restaurat patru biserici, două românești și două romano-catolice, una de limbă maghiară, una sârbo-croată. Fiind blăjean, am fost onorat când am fost chemat să ajut și nu am făcut altceva decât să pun în aplicare ce am învățat împreună cu și de la zidarii, zugravii și ceilalți meșteri români, bosniaci, sârbi sau albanezi cu care am lucrat acolo”.

Se oprește din dialog și își cere scuze de la o măicuța: ”Poate că, luat cu toată agitația, am fost uneori mai repezit!”. Călugărița îi întoarce vorbele, cerându-și la rândul ei iertare dacă ceva nu a ieșit cum trebuie. Încearcă să revină la reporter, dar cineva își dorește un selfie cu părintele. Face fotografia și se întoarce la lumea pe care o păstorește în Serbia: ”În Banat se trăiește ca în Banat. Multicultural, multiconfesional, multietnic. A fost mereu așa, dovadă că matricolele bisericești sunt neîntrerupte de la 1864: biserica unită cu Roma nu a fost interzisă după momentul 1948. Ne înțelegem excelent și cu statul sârb, și cu majoritatea sârbă, și cu biserica ortodoxă sârbă, și cu biserica ortodoxă română. Banatul rămâne Banat”.

Nu a fost mereu așa. În noiembrie 2001, reporterii Deutsche Welle găsiseră la Vârșăț și Pancevo o comunitate românească dezbinată, certându-se pe sponsorizările de la București și nepregătită să-i accepte ca frați pe românii ziși și vlahi din Valea Timocului. Iar bisericile, atunci, se certau între ele, mai ales că Belgradul politic și religios refuza cefalitatea Bucureștilor asupra ortodocșilor români din Banatul sârbesc.

Părintele Mihai se întrerupe din nou și se grăbește la o copilă care îl așteaptă cuminte pe un scaun, în biserică. I-a promis o amintire de la vizita Papei. Pentru că a avut răbdare va primi trei. Trei amintiri.

Aici, unde se ridică acum biserica din Barbu Lăutaru, a fost o moară. În urmă cu aproape două luni, pe locul din care Papa Francisc a cerut iertare pentru suferințele pricinuite de biserica Vaticanului romilor, se măcina grâu. Podelele erau acoperite cu resturi de uruială și făină. ”Și a rămas o moară. Dacă înainte oamenii veneau să facă făină, să aibă ce mânca, acum primesc hrană pentru suflet”, comentează părintele Mihai. Toate diligențele, toate formalitățile, toate lucrările pentru ca locul să se transforme au mers inimaginabil de repede, într-o lume în care de obicei totul se împotmolește între dosare cu șină, timbre de doi lei și sertare de funcționari depășiți de sarcini sau de volumul de muncă. Preotul însuși mărturisește că nu știe să explice ”în cuvinte cum se poate ridica ceva atât de repede”. Ca orice slujitor al bisericii, crede că a fost ”darul lui Dumnezeu”.

Oricine a urmărit la televizor vizita Papei Francisc în România știe de acum că beatificatul episcop Ioan Suciu venea să joace fotbal în cartierul romilor cu puștii de pe maidan. ”Stătea la masă cu ei și a fost dorința lui ca aici, în Barbu Lăutaru, să existe o biserică pentru sufletele romilor”, povestește părintele Mihai, născut el însuși la Blaj. Sfințită în 19 mai, noua biserică așteaptă de acum un preot care să rămână în permanență alături de comunitate. Părintele Mihai a oficiat deja un botez și câteva liturghii, dar drumurile îl vor duce înapoi, în Serbia.

”Să vedem ce popă vine. Român, maghiar sau de alte naționalități... Ne trebuie unul care să ne conducă, să facă oameni din noi, să ne scoată în lume”, spune vecinul din cartier care mi-a explicat cine a fost Barbu Lăutaru al lor. Locuiește chiar în colțul bisericii și e cam mâhnit că, de fapt, Papa nu a venit chiar la porțile romilor, să îi întâlnească, așa cum a spus toată presa că se va întâmpla. Iar în biserică, adaugă, nu au fost chiar oamenii din cartier, ci oficialitățile orașului și oamenii influenți ai locului. Printre ei, primarul Gheorghe Valentin Rotar: ”La noi în comunitate nu există oameni dezavantajați, suntem toți egali. Marginalizat pentru noi este mult spus. Comunitatea pe care a vizitat-o Sanctitatea Sa este o comunitate deja integrată, doar atâta că sunt romi. Este un cartier ca oricare alt cartier al Blajului”.

Când ieși din Barbu Lăutaru, pe dreapta, e o prăvălie, în camera de la drum a casei proprietarului. Dacă prăvălia are ușa închisă, poarta e descuiată și nu trebuie decât să bagi capul și să-ntrebi dacă e cineva acasă. Și dacă tot intri în vorbă, mai pui o întrebare, ca reporterul curios: cum se-nțeleg cu vecinii din jurul vechii mori? ”De 50 de ani foarte bine”, îmi răspunde proprietăreasa prăvăliei. O întreb dacă poate să-mi confirme vorbele primarului. ”Sunt familii în care și tatăl, și fiul sunt angajați”. Și, de când a venit producătorul german de cablaje auto, ”au început să se angajeze și femeile”. Poate că Barbu Lăutaru nu este cel mai fericit exemplu de comunitate romă marginalizată din România. Sau, poate, dimpotrivă, vizita Papei a dat vizibilitate unui model care vine să spargă clișeele.