Memorialul torturii trebuie să includă și „micile vinovății“

Numărul nostalgicilor regimului comunist a crescut îngrijorător în ultima perioadă, una dintre cauze fiind și criza energetică și scăderea drastică a nivelului de trai. Un sondaj realizat de INSCOP Research, dat publicității în 17 noiembrie, arată că 57,4% dintre români consideră că situația generală din România anului 2022 este mai rea decât înainte de 1989. Oamenii în vârstă care au trăit în comunism sunt victimele unei memorii selective, ale unui trecut pe care nu și l-au asumat și nu și-l asumă nici după 32 de ani de la căderea regimului de exterminare. Sutele de mii de victime ale închisorilor comuniste, frigul și foamea, raționalizarea alimentelor, propaganda deșănțată prin organele de presă ale PCR, delațiunea la scară națională, interzicerea avorturilor, distrugerea culturii, demolarea bisericilor sunt toate uitate în fața unei pretinse dar nu întru totul adevărate siguranțe a locurilor de muncă și a posibilității fiecăruia de a pune ban pe ban pentru un concediu la mare.

Statuia lui Ceaușescu în casele românilor

Cei mai mulți dintre tinerii care s-au născut după decembrie ’89 au preluat de-a gata poveștile „de succes“ ale părinților sau bunicilor despre „binefacerile“ regimului Ceaușescu. Cel mai des și halucinant refren pe care îl auzim e că dacă nu ar fi fost Ceaușescu nu am fi avut nici în ziua de azi metrou în București.

Deși istoria comunismului nu este o disciplină în programa școlară, ignoranța tinerilor nu poate fi trecută cu vederea. Sunt numeroase cărți care tratează ororile regimului totalitar care nu au fost nici măcar răsfoite din curiozitate de către elevi, iar profesorii lor nu încearcă în nici un fel să le deschidă ochii. Nu mai spun că o majoritate covârșitoare a dascălilor sunt la fel de ignoranți sau îngăduitori față de atrocitățile „epocii de aur“.

Potrivit unui sondaj realizat în 2019 de către Institutul de Studii Sociale (ISOGEP), 64,3% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre Nicolae Ceaușescu. Este cel mai mare punctaj de încredere pe care fostul dictator îl obținea la acea dată față de toți președinții care i-au urmat.

Inițiativele privind înființarea unui muzeu al comunismului au fost de-a lungul vremii o sursă de capital electoral, iar nu o datorie morală a politicienilor. În 2011, Partidul Democrat Liberal (PDL) a depus în Parlament o inițiativă legislativă privind înființarea unui muzeu al comunismului la București. La vremea respectivă, doar jumătate dintre români susțineau acest proiect, care de altfel a fost dat uitării. Dezbaterile publice și implicarea presei în susținerea unui recurs la memorie pentru cei care au trăit comunismul și în aceeași măsură în cunoașterea de către tineri a ororilor regimului totalitar au fost aproape inexistente. Suferințele sutelor de mii de condamnați politic din rândul elitelor, dintre care mulți au murit în închisorile comuniste, nu pot fi legiferate, însă e obligatoriu ca memoria lor să fie cunoscută și asumată. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, înființat în 1993 de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, ar fi trebuit să fie piatra de temelie pentru un muzeu național al comunismului. Dar epopeea continuă.

Un Muzeu al Comunismului cu exponate precum Ion Iliescu

În iunie 2019, Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, o lege privind înființarea Muzeului Ororilor Comunismului în România ca instituție publică de importanță națională care va avea sediul în Palatul Parlamentului, „într-un spațiu adecvat“. Nici că se putea găsi un sediu mai potrivit decât Casa Poporului construită de Ceaușescu. Din textul legii reținem că „Muzeul are ca obiectiv prezentarea realităţilor vieţii social-economice şi culturale din România în perioada 1945-1989, cu scopul informării corecte a publicului asupra abuzurilor, crimelor, torturilor asupra oponenţilor regimului comunist“.

Legea adoptată prevedea ca în termen de 120 de zile Ministerul Culturii să elaboreze un proiect de Hotărâre de Guvern privind înființarea Muzeului Comunismului.

După trei ani, la 27 ianuarie 2022, Guvernul Ciucă a adoptat o Hotărâre de Guvern care „stabilește un nou termen, respectiv 31 decembrie 2022, până la care Muzeul Ororilor Comunismului în România are sediul temporar“.

Va conține Muzeul Comunismului și exponate precum Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și alți politruci comuniști reciclați după decembrie ’89 în slujitori ai democrației, pe unii dintre ei regăsindu-i în Parlament, în Justiție ori în administrația publică locală și centrală? Pentru o istorie corectă, memorialul comunismului ar trebui să conțină și fotografiile lor în ramă.

Un Muzeu al Comunismului trebuie să ne arate întregul, și pe demnitarii politici, și pe torționarii închisorilor comuniste, și pe securiștii și milițienii criminali, dar și pe oamenii „simpli“ care prin sistemul de pile și relații au colaborat de fapt cu regimul totalitar. E treaba istoricilor și a sociologilor cum să despartă apele. E o muncă titanică, dar toți cei care au profitat de regimul totalitar trebuie să își reîmprospăteze memoria. Aici nu e vorba de un opis și nici de o vânătoare de vrăjitoare, dar adevărul trebuie spus până la capăt. Și unde altundeva decât într-un Muzeu al Comunismului.