1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

La ce și cui folosește încetarea dreptului de veto în UE

27 noiembrie 2023

Jaume Duch Guillot, purtător de cuvânt al PE, explică în exclusivitate pentru spotmedia.ro care este strategia de contracarare a mișcărilor extremiste, populiste, în ascensiune în UE, chiar în prag de alegeri.

https://p.dw.com/p/4ZTsg
Bruxelles Parlamentul European
Sediul de la Bruxelles al PEImagine: Daniel Kalker/dpa/picture alliance

Pentru a preveni perioadele mai lungi de paralizie a UE, în special în ceea ce privește aspectele critice, încetarea dreptului de veto și acordarea de mai multă autoritate UE în domenii cheie precum sănătatea, energia, apărarea și politicile economice sunt elemente cruciale pentru progres.

Legislatura actuală intră în runda finală, întrucât vom avea alegeri europene în vara viitoare, care reprezintă un test important asupra modului în care cetățenii statelor UE percep crizele succesive din ultimii ani: pandemia, războaiele care se desfășoară în proximitate și criza energetică. Dacă ar fi să faceți o evaluare a situației actuale și o previziune asupra viitorului, cum iese Uniunea Europeană din această perioadă tulbure?

Uniunea Europeană a reușit să se reajusteze și să se reinventeze pentru a fi eficientă în fața crizelor enorme care s-au derulat de la începutul acestei legislaturi.

Asta include gestionarea unei pandemii, într-un mod foarte diferit față de crizele anterioare. A necesitat coordonarea eforturilor de a furniza vaccinuri împotriva COVID-19 și de a le distribui în mod echitabil între statele membre. După care a avut loc lansarea unui certificat comun de vaccinare pentru 440 de milioane de europeni și stabilirea unui program de redresare economică în valoare de 750 de miliarde de euro, grație gestionării comune a datoriilor.

De la începutul agresiunii teritoriale împotriva Ucrainei de către Rusia, instituțiile europene au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a sprijini Ucraina și cetățenii săi prin eforturi comune.

Am văzut atunci o Uniune Europeană care a fost capabilă să aprobe unsprezece pachete de sancțiuni economice și diplomatice împotriva oligarhilor ruși și a Kremlinului, pentru slăbirea economiei ruse. Bugetul european finanțează, de asemenea, achiziționarea de arme de către statele membre pentru a ajuta la autoapărarea Ucrainei și pentru a contribui la reconstrucția acesteia. Este o Uniune care se îndreaptă spre primirea Ucrainei în familia europeană acordându-i, în timp record, statutul de țară candidată.

Deja am pus capăt dependenței noastre de combustibilii fosili ruși, cărbune și petrol, iar gazele naturale rusești dispar și ele de pe piața europeană datorită diversificării surselor de aprovizionare și a promovării energiilor regenerabile, măsuri aprobate în cadrul Planului RePowerEU în care fondurile Next Generation finanțează planuri și proiecte care luptă împotriva schimbărilor climatice, dar în același timp contracarează și șantajul lui Putin.

Și pentru a fi corecți, cetățenii noștri par să fie din ce în ce mai conștienți de importanța tot mai mare a UE în viața lor. Cele mai recente date Eurobarometru arată că 71% dintre europeni văd că deciziile luate în instituțiile europene au un impact asupra vieții lor, asupra a ceea ce fac ei zi de zi. Și asta este o veste foarte bună.

Alegerile europene vor pune bazele pentru ceea ce va urma. Aceleași motive care sunt valabile pentru a vota la alegerile naționale, regionale sau municipale sunt valabile și pentru alegerile europene. Iar componența noului Parlament European va modela răspunsurile viitoare pe care le va avea UE într-o lume care este din ce în ce mai mult în schimbare și incertă.

În contextul actual, există o părere unanimă conform căreia democrația însăși este în joc. Există tot mai multe regimuri populiste și iliberale în curs de consolidare și multe platforme politice extremiste în ascensiune. Cum pot fi contracarate?

Dacă vă aruncați privirea peste tot în jurul lumii astăzi, veți vedea o mulțime de exemple despre modul în care democrația este contestată. Intern și extern. Cea mai importantă protecție pe care o avem în Europa pentru libertățile noastre este Uniunea Europeană însăși, modul în care ea apără statul de drept și garantează alegerile democratice care se desfășoară, la fiecare câțiva ani, la nivel local, regional, național și european, unde reprezentanții cetățenilor noștri sunt aleși democratic, de către toți cetățenii, în mod egal și corect.

Trebuie să ne amintim că Uniunea Europeană a fost fondată pentru a apăra pacea, pentru a apăra un model de progres social, pentru a oferi cetățenilor condiții pe care nu le aveau înainte. Este extrem de important să reamintim acest lucru tinerelor generații care s-au născut în UE, într-o societate democratică.

Cel mai eficient antidot împotriva schimbărilor extreme și a tuturor tipurilor de populism este buna funcționare a Uniunii, încât oamenii să-i vadă valoarea pe care o aduce și pentru ca cetățenii și afacerile să se simtă protejați.

Nu ar trebui să luăm democrația ca pe ceva garantat.

Trebuie să o protejăm, iar cetățenii pot contribui la acest efort prin votul lor. Cu cât votează mai mulți oameni, cu atât democrația noastră devine mai puternică.

Care sunt prioritățile de comunicare la următoarele alegeri europene? Care sunt audiențele cărora vreți să vă adresați și cu ce mesaje?

Strategia noastră de comunicare instituțională este una cu dublu sens: să informăm și să implicăm cât mai mulți cetățeni în participarea la alegeri și să arătăm de ce este important votul la alegerile europene și când au loc acestea.

Vom continua să informăm despre ce face Parlamentul European, despre ce a făcut în această legislatură și care sunt provocările și problemele care rămân pe masă pentru următorul mandat.

Dar nu putem face asta singuri. Parlamentul este deschis către toate tipurile de mass media și, din ce în ce mai mult, către toate acele persoane care au influență în platformele de social media și către alte rețele și canale noi de comunicare.

Scopul nostru este să mobilizăm cât mai mulți cetățeni în ziua alegerilor. Fiecare vot contează și democrația funcționează atunci când cetățenii își folosesc vocea. Votul nu este doar cel mai important instrument de care dispun cetățenii pentru a-și alege viitorul și pentru a influența forma viitoare a Europei. Votul este, de asemenea, o modalitate de a proteja democrația.

Există și multe voci care vorbesc despre necesitatea reevaluării regulilor și tratatelor UE, despre crearea unei Uniuni în cercuri concentrice sau despre renunțarea la regula unanimității. Este  un moment bun să fie redefinit cadrul UE, cu două războaie care, deși nu implică direct UE, o afectează?

Perioadele de criză pot deschide calea dezvoltării. Pandemia de Covid-19 a accelerat transformarea digitală, Brexit-ul a servit drept antidot pentru euroscepticism. Agresiunea rusă împotriva Ucrainei ne-a readus la o valoare fundamentală a Uniunii Europene, la a proteja pacea. O reformă a UE este necesară pentru extinderea viitoare.

Trebuie să fim eficienți în două direcții: ajutând toate țările candidate să fie pregătite să adere la UE și reformând în același timp modul în care funcționează instituțiile UE. Structurile actuale, concepute pentru cei 27 de membri actuali, nu vor fi suficiente pentru o comunitate mai mare.

Pentru a preveni perioadele mai lungi de paralizie a UE, în special în ceea ce privește aspectele critice, încetarea dreptului de veto și acordarea de mai multă autoritate UE în domenii cheie precum sănătatea, energia, apărarea și politicile economice sunt elemente cruciale pentru progres.

Trebuie să fim capabili să protejăm mai bine statul de drept, libertatea, democrația și egalitatea. Parlamentul European abordează deja acest subiect. În cadrul sesiunii plenare din noiembrie, deputații europeni au votat un raport privind propunerile de modificare a tratatelor.

Citiți interviul pe Spotmedia.ro.