Uniunea monetară, la un an de la discursul lui Mario Draghi la Londra

Părea doar un discurs de rutină în faţa bancherilor de la Londra, dar data şi timpul fuseseră alese cu grijă. Printre ascultători se aflau prinţul Charles, premierul britanic David Cameron şi şefa FMI Christine Lagarde. Presa şi alţi reprezentanţi importanţi ai opiniei publice erau la rândul lor de faţă în momentul în care preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a lansat la 26 iulie 2012 mesajul decisiv: "BVCE este gata să facă orice pentru a salva euro. Credeţi-mă, va fi de ajuns."

Nu a mai contat pentru jurnalişti că Draghi s-a referit că BCE va face orice, în limitele mandatului instituţiei. Cuvintele principale au fost foarte clare. "Pe termen scurt, discursul lui Draghi a calmat pieţele", a declarat pentru DW Thomas Mayer, principalul consilier economic al Deutsche Bank. "Pe termen lung, Draghi a introdus şi o schimbare în modelul uniunii monetare".

Cuvinte cu greutate

Cine speculează împotriva euro, se va trezi cu nasul spart - acesta a fost mesajul de început al lui Draghi şi a funcţionat: pieţele s-au calmat, dobânzile la obligaţiunile de stat au scăzut la niveluri acceptabile, exodul masiv de capital din ţările sudice a fost limitat. "Dacă Mario Draghi nu ar fi reacţionat, pericolul unei destrămări a uniunii monetare ar fi fost foarte mare", ne-a spus Michael Heise, economist-şef la Allianz. "Iar prăbuşirea euro i-ar fi costat pe contribuabilii germani mai mult decât creditele pentru salvarea sau sprijinirea altor ţări, pe care le-au finanţat în ultimii ani".

Criticii cred însă că această liniştire a pieţelor a fost cumpărată cu un preţ prea mare - printr-o schimbare fundamentală a strategiei Băncii Centrale. "Dacă până acum se respectaseră strict criteriile impuse de Tratatul de la Maastricht - şi anume că fiecare stat este responsabil pentru finanţele proprii -, după discursul lui Draghi priorităţile s-au schimbat: contează în principal moneda euro, condiţiile emiterii acesteia sunt secundare", explică Thomas Mayer.

Spargerea unui tabu

Mai întâi contează euro iar BCE este dispusă la nevoie să cumpere în cantităţi nelimitate obligaţiuni emise de statele membre. Acesta a fost al doilea mesaj al lui Draghi, total nedigerabil pentru adepţii unei politici financiare conservatoare. Ei spun că singura sarcină a unei bănci centrale este să asigure stabilitatea preţurilor. Cumpărarea de obligaţiuni de stat reprezintă ruperea unui tabu şi seamănă cu finanţarea statelor membre, stimulează inflaţia şi reduce presiunile de reformă.

"Dacă prin garanţiile date de BCE scad presiunile reformiste şi obligaţia de reducere a deficitelor, atunci scepticii vor avea dreptate", mai spune Mayer. Chiar aşa arată lucrurile în prezent: guvernul grec depinde de alţii, cu majoritatea sa parlamentară foarte fragilă, executivul portughez ezită să ia măsuri prea dure, cel al Spaniei la fel, în Italia nu se văd reforme la orizont iar Franţa încă se gândeşte dacă va adopta sau nu vreo reformă.

Salvator de urgenţă

Dacă vin şi reformele, totul s-ar putea să se termine cu bine, consideră Thomas Mayer. Ce s-a întâmplat însă la un an de la discursul decisiv al lui Draghi? Nimic, spun optimiştii. Programul de achiziţionare de obligaţiuni emise de statele membre există, dar nu a fost folosit. "BCE a fost singura bancă centrală care nu a cumpărat obligaţiuni de stat în ultimele 16 luni. Au fost de ajuns doar cuvintele lui Draghi pentru a se obţine liniştea. Acesta trebuie considerat un succes", crede Michael Heise. Iar euro există şi azi, la fel ca uniunea monetară, care acum numără 18 membri în loc de 17. Pentru optimişti - totul în ordine.

Pesimiştii, pe de altă parte, cred că multe s-au întâmplat între timp. Moneda euro s-a îndepărtat de principiile fundamentale impuse de Tratatul de la Maastricht. Principiul independenţei BCE a fost încălcat iar banca şi-ar fi depăşit mandatul de a asigura doar stabilitatea preţurilor. Presiunile de reformă s-au diminuat şi ar fi acum doar o chestiune de timp până când BCE va da drumul la tiparniţa de bani. Marea criză nici nu a venit încă, se tem scepticii.