1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

Va grația Putin în curând mii de foști deținuți?

Daniil Sotnikov
10 februarie 2023

Promițând grațieri, Rusia recrutează în închisori luptători pentru războiul împotriva Ucrainei. Vor fi însă condamnaţii eliberați așa cum li s-a promis după ce au servit în grupul de mercenari Wagner?

https://p.dw.com/p/4NGiK
Sediul Grupului Wagner
Soldați așteptând în fața sediului central al grupului Wagner - Sankt PetersburgImagine: Dmitri Lovetsky/AP Photo/picture alliance

Primele relatări despre recrutarea prizonierilor din centrele de detenție rusești pentru războiul împotriva Ucrainei au apărut în iulie 2022. În septembrie, practica devenise de notorietate. Recrutările sunt efectuate de către angajații antreprenorului Evgheni Prigojin, care conduce faimosul grup de mercenari "Wagner". Această firmă privată de securitate este considerată "armata din umbră" a președintelui Vladimir Putin.

În schimbul a șase luni de serviciu, deținuților li se promite o grațiere. Totuși, parlamentul rus nu a declarat niciodată o astfel de amnistie. Or, potrivit juriștilor, decretele prezidențiale ale președintelui Vladimir Putin sunt singura modalitate prin care prizonierii ar putea fi grațiați pentru participarea lor la război.

Evgheni Prigojin
Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, la un cimitir de lângă Sankt PetersburgImagine: AP Photo/picture alliance

De altfel, începând din 1999, anul venirii la putere a lui Vladimir Putin, numărul grațierilor anticipate a scăzut brusc. În ultimele două mandate ale acestuia, nu mai mult de câteva persoane pe an au fost eliberate din închisoare înainte de termen prin grațiere. În 2021, Kremlinul a consemnat doar șase astfel de cazuri. Pe acest fundal Prigojin susține că șeful statului rus va grația câteva mii de prizonieri în câteva luni.

Câți luptători au fost recrutați?

Kremlinul însuși a fost până acum rezervat în această privință. "Nu pot să comentez pe acest subiect”, a mormăit purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor la sfârșitul lunii ianuarie. "Știți că există decrete deschise și unele cu diferite niveluri de secretizare. Nu pot dezvălui nimic despre acestea din urmă”, a spus Peskov. El a adăugat că toate grațierile vor fi efectuate în conformitate cu legislația rusă.

Platforma Mediazona, care lucrează din exil la Vilnius, Lituania, și Tbilisi, Georgia, a investigat datele Serviciului Penitenciar din Rusia. Mediazona a constatat că numărul prizonierilor ruși ar fi scăzut cu 23.000 din septembrie până în octombrie 2022 din cauza recrutărilor. Olga Romanova, fondatoarea organizației pentru drepturile omului "Rusia după gratii“, citează cifre similare. Potrivit estimărilor agențiilor de informații americane, până la 40.000 de prizonieri participau la războiul din Ucraina ca luptători ai Forțelor Wagner în decembrie 2022.

Centrul Wagner
Centrul companiei de securitate Wagner din Sankt PetersburgImagine: Igor Russak/REUTERS

Din octombrie 2022, numărul deținuților din penitenciare nu a mai scăzut, notează Mediazona. Din noiembrie până în ianuarie, numărul lor a scăzut cu 6.000, ceea ce este în linie cu tendința anilor precedenți, precizează ziarul. Luând în considerare aceleași date, Ministerul britanic al Apărării concluzionează că amploarea recrutării de prizonieri a scăzut între timp considerabil.

Grațiere chiar înainte de desfășurarea în luptă?

Pe internet circulă numeroase înregistrări video despre prizonieri eliberați, publicate de serviciul de presă al lui Prigojin. Pe de altă parte, numai o singură dată a fost filmat un document oficial - într-o înregistrare din octombrie 2022, în care patru bărbați ar fi fost premiați pentru curajul lor într-un spital din Lugansk. Se observă că ei primesc certificate de eliberare și "grațiere totală". Unul dintre aceste certificate precizează că persoana în cauză este eliberată "prin decretul de grațiere al președintelui Federației Ruse". Cu toate acestea, documentul nu precizează și un număr al decretului. În schimb, el relevă o dată importantă, în sensul că președintele Putin ar fi semnat decretul la 6 iulie 2022, probabil înainte ca prizonierii să fie trimiși din închisoare pe front.

DW a examinat lista decretelor prezidențiale rusești emise în 2022. Ele sunt numerotate cronologic, însă lipsesc numerele decretelor secrete. În acest fel poate fi determinat numărul lor. Astfel, între 5 și 8 iulie, când Putin l-ar fi grațiat și pe deținutul din înregistrarea menționată, au fost semnate patru decrete secrete. Teoretic, fiecare dintre ele poate acoperi un număr nelimitat de persoane.

Relatările unui fost mercenar Wagner

Între timp, foști luptători ai trupelor Wagner povestesc cum primesc prizonierii certificate de grațiere. Fostul mercenar și comandant al unei unități Wagner, Andrei Medvedev, a fugit în ianuarie în Norvegia, unde a depus mărturie în fața autorităților din această țară.

Andrei Medvedev, fost comandant al unei unități Wagner
Andrei Medvedev, fost comandant al unei unități WagnerImagine: Janis Laizans/REUTERS

"Știu că, atunci când ajungi la punctul de întâlnire, semnează contracte și primesc un formular de cerere de grațiere în contumacie chiar înainte de a intra în luptă. Poate pentru a-i convinge și a le garanta că nu vor fi mințiți în legătură cu grațierea lor", a declarat Medvedev pentru ziarul "The Insider". Un alt deținut evadat a declarat sub anonimat pentru "Mediazona" că, în timp ce se aflau încă în închisoare, deținuților li s-a prezentat o cerere de grațiere pe care trebuiau să o semneze. Potrivit acestuia, cererile sunt procesate înainte ca oamenii să fie trimiși pe front.

Vor fi eliberați recruții?

Nu există dovezi sigure că prizonierii se întorc din război după șase luni de servicii aduse în trupa Wagner și că sunt eliberați fără obligații. Aproape toți prizonierii despre care circulă înregistrări video spun în ele că nu se vor întoarce la viața lor normală, ci vor reveni tot în trupele Wagner, respectiv pe front.

Cimitir cu soldaţi Wagner
Cimitir pentru luptătorii Wagner căzuți la datorie în regiunea Krasnodar din sudul RusieiImagine: REUTERS

Avocata rusă Iana Gelmel, care militează pentru drepturile prizonierilor, spune că prizonierii recrutați nu sunt cu adevărat liberi nici dacă sunt lăsați în libertate după misiunea lor de luptă. Mulți sunt presați să nu părăsească trupele Wagner după expirarea termenului limită, spune ea. „Grupul Wagner îi ține aproape, pentru că toți sunt cumva dependenți de autoritatea penitenciară și de Prigojin“. Potrivit lui Gelmel, mulți dintre prizonierii care se întorc din război știu că ar putea ajunge din nou în închisoare dacă refuză cererile trupei Wagner.

Infractorii înseamnă pericol

Activiștii pentru drepturile omului avertizează cu privire la o evoluție periculoasă, de natură a submina și mai mult sistemul de justiție rusesc. Printre cei grațiați, spun ei, se numără infractori condamnați pentru fapte extrem de grave - criminali, tâlhari înarmați și membri ai unor bande de crimă organizată. Mulți dintre ei, care au fost condamnați inițial la perioade lungi de închisoare, nu au executat nici măcar jumătate din ele.

"Practic, nu mai există infracțiuni sau pedepse", avertizează activista pentru drepturile omului Olga Romanova de la organizația ”Rusia în spatele gratiilor”: "Acum totul este permis, iar așa ceva are consecințe importante asupra unei țări“.