”Cum de am supraviețuit?” 

“La început nu am vrut să știu dacă sunt seropozitiv”, își amintește Gerhard Malcherek.  “Am fost la spital și i-am implorat pe medici să nu-mi spună”.  Dar au făcut-o, iar vestea a fost rea.

Acum, Malcherek duce o viață ca mulți alți pensionari germani. “Când ești în vârstă, ai tendința de a te muta în mediul rural”, glumește el, vorbind la telefon din casa lui, aflată într-un sat din apropierea orașului Köln. Lui Malcherek îi plac plimbările lungi cu câinele, face activități voluntare și petrece timp cu partenerul său: o viață idilică pentru bărbatul de 68 de ani.

Gândul că va ajunge să se bucure de anii de pensie nu a fost de la sine înțeles pentru Malcherek. El a fost diagnosticat cu virusul imunodeficienței umane în 1986, fiind printre primele persoane din orașul Köln care au primit diagnosticul. De atunci, el trăiește cu HIV.

Originile HIV

Virusul HIV atacă celulele care ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor. Persoanele infectate cu acest virus devin astfel mai vulnerabile la alte infecții și boli. Netratate, ele pot duce la boala SIDA (sindromul imunodeficienței dobândite), care este letală.

Fără medicamente, persoanele cu SIDA supraviețuiesc de regulă timp de aproximativ trei ani, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Epidemia, ale cărei origini sunt tulburi, a fost identificată pentru prima dată în SUA în 1981, în rândul bărbaților homosexuali. Deoarece virusul se răspândește prin schimbul de lichide corporale, bărbații homosexuali care întrețin relații sexuale fără protecție se expun pericolului. 

De altfel, persoanele de orice sex, vârstă sau orientare sexuală se pot infecta, în multe zone ale lumii femeile heterosexuale riscând cel mai mult să fie infectate, arată statisticile. Rate ridicate de infecție se consemnează, de asemenea, în rândurile consumatorilor de droguri și ale persoanelor care practică prostituția. 

Virusul s-a răspândit rapid în întreaga lume și a devenit una dintre cele mai grave epidemii din istoria lumii.  Efectele lui pot fi grave și rapide.

În anii 80, “diagnosticul HIV echivala cu o condamnare la moarte”, explică Gerhard.

Înainte de reunificarea Germaniei, orașul Köln era epicentrul comunității gay din Germania de Vest. Gerhard spune că este unul dintre numeroșii bărbați homosexuali diagnosticați simultan cu HIV, fapt care nu l-a făcut deloc să se simtă mai puțin singur.

“Timp de șase ani am intrat în carapace”, explică el. “Nu am ieșit din casă, nu am făcut prea multe. La vremea respectivă aveam un iubit HIV-negativ, așa că relațiile sexuale erau anulate. Trăiam într-adevăr ca un cuplu în vârstă”, adaugă el, râzând.

Gerhard a luat medicamentul antiviral AZT pentru a ține la distanță virusul - o pastilă pe care trebuia să o inghită la fiecare patru ore, zi și noapte, și despre care spune că i-a făcut greață. “Aveai gust de fier în gură, ceva îngrozitor”.

Pe lângă epuizarea fizică și alte simptome, Gerhard a trebuit să facă față și stigmatizării asociate cu persoanele seropozitive, ceea ce se mai întâmplă și în ziua de astăzi.

“Nu le-am spus tuturor apropiaților despre diagnostic, dar am început să merg la ‘Deutsche AIDS-Hilfe‘ (cea mai mare asociație de ajutor dedicată persoanelor cu HIV / SIDA din Germania, n.r), iar ei au fost de mare ajutor pentru o persoană ca mine, aflată într-un moment în care pur și simplu simțea că nu poate continua”. 

La organizație, Gerhard a întâlnit alte persoane cu diagnostice pozitive, a învățat tehnici despre cum să le spună oamenilor, de pildă angajatorilor săi, despre diagnostic și cum să întrețină relații sexuale mai sigure.

S-a oferit voluntar ca președinte al filialei din Köln a asociației timp de 13 ani, organizând evenimente, oferind sfaturi pentru cei care trăiesc cu HIV și vizitând spitale și centre de îngrijire. 

În anii 2000 a primit Ordinul Meritului, una dintre cele mai înalte distincții publice din Germania. Însă prietenii lui mureau în continuare. “A murit un număr foarte înfricoșător de mare de oameni”, spune Gerhard, cutremurat de amintiri. “Desigur că m-am tot întrebat: eu de ce am supraviețuit? Suntem doi sau trei dintre noi în Köln care sunt încă în viață astăzi și știu că toți ne punem aceeași întrebare. Cum de suntem încă în viață? Încă mă mai gândesc la acest lucru”. 

Susținere politică

În Germania, ratele de infecție sunt relativ scăzute, puțin peste 90.000 de persoane trăind cu HIV, conform cel mai recente cifre ale Institutului Robert Koch, publicate în noiembrie.  În 2019, 2.600 de noi infecții au fost confirmate în Germania - o ușoară creștere față de anul precedent.

În anii 1980, în zorii epidemiei, administrația americană a președintelui republican Ronald Reagan și guvernul Marii Britanii, condus de prim-ministrul conservator Margaret Thatcher, au întârziat să ofere ajutor bărbaților homosexuali, aceștia fiind atacați din pricina orientării lor sexuale. Iar lideri religioși au etichetat boala drept un act al lui Dumnezeu menit să pedepsească homosexualitatea.

Și în Germania, unii bolnavi de HIV au fost supuși stigmatizării: “Au existat persoane care au fost agresate sau discriminate”, își amintește Gerhard. “Eu însă nu am avut niciodată probleme de acest fel”. 

Pentru a marca Ziua Mondială de Combatere a SIDA în 2020, autoritățile germane de sănătate și activiștii anti-SIDA au început o campanie împotriva stigmatizării, care se manifestă și în Germania, chiar dacă la un nivel scăzut. Asociația asiguratorilor de sănătate privați din Republica Federală a prezentat rezultatul unui sondaj, potrivit căruia unul din cinci oameni din această țară au recunoscut că au rezerve în a împărți același spațiu de birou cu purtătorii de HIV.

“Am avut noroc, aveam o slujbă bună. Puteam obține întotdeauna medicamente cu asigurarea mea publică de sănătate. Când m-am îmbolnăvit cu adevărat, la începutul anilor 1990, am fost pensionat anticipat, la 40 de ani. Șeful meu era foarte înțelegător”. 

Partenerul lui Gerhard, care provine din SUA, s-a stabilit în Germania între altele și datorită îngrijirii mai bune a sănătății persoanelor seropozitive.

Un virus înconjurat de teorii ale conspirației

Lucrurile s-au schimbat în anii scurși de la diagnosticul lui Gerhard. În cele mai multe țări din Vest, HIV nu mai este condamnarea la moarte de odinioară, dar rămâne o boală agresivă și adesea fatală în anumite părți din Africa și țări în curs de dezvoltare. 

Aproximativ 38 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu boala. Deși nu există încă nici un remediu pentru virus, medicamentele asigură tratarea HIV.  În Germania, kiturile de auto-testare HIV au fost puse în vânzare în 2018. Peste 90 la sută din purtătorii de HIV iau medicamente pentru a suprima cu succes virusul, permițându-le să ducă o viață complet normală. 

Noi medicamente numite PrEP au fost lansate gratuit în multe țări, inclusiv în Germania. Acestea previn infecția cu HIV.

“Dacă am fi avut la dispoziție condițiile tinerei generații, am fi fost salvați de multă durere și nenorocire", spune Gerhard. El suferă de o afecțiune nervoasă cronică dureroasă legată de HIV.

Totuși, bărbatul rămâne puternic angajat politic și social. El spune că are puțină înțelegere pentru teoriile conspirației legate de pandemia de coronavirus. După ce a petrecut atât de mult timp în spitale ca victimă a unui virus oribil, Gerhard are puțină răbdare cu cei care pun la îndoială imaginile din unitățile de terapie intensivă în actuala criză.

“Este o nebunie faptul că oamenii se uită la imagini cu spitale care sunt complet suprasolicitate și spun că sunt false”, declară Gerhard. 

Oamenii nu sunt bine pregătiți să vorbească despre boli, crede el. “Eu unul sunt obișnuit cu asta. Mă întreb care ar fi fost viața mea fără boală. Însă viața mea a fost bună”.