Ţara, baba şi călăuza

Pe mulţi, în vest, îi lasă rece că dictatorul nord-coreean şi preşedintele american se ameninţă reciproc cu extincţia nucleară. Sau că liderul laburist britanic Corbyn nu găseşte puterea de a se dezice (după zeci de protestatari ucişi de paramilitari) de dictatori sângeroşi, dar socialişti, ca Hugo Chavez şi Nicolas Maduro.

Şi nu interesează excesiv nici faptul că, aplaudat de comunişti, liderul liberal german Lindner a înclinat steagul în faţa preşedintelui rus Putin, sugerând că vestul ar trebui să accepte anexarea Crimeei de dragul raporturilor ruso-germane.

În vreme ce, decerebrat înainte de a fi decreştinat, vestul incendiat de extremişti arde ba la foc mic, ba cu pălălăi şi vâlvătăi, ce fac elitele politice şi culturale ale românilor când n-au chef să se răfuiască fie cu Andrei Pleşu, fie cu desfrâul ierarhilor homosexuali? Se piaptănă, desigur. Când nu iau poziţii pro şi contra alăptatului de prunci în parcuri savurează soarele verii. Se înjură mutual. Cotizează la zvonuri. Fură idei sau bani. Şi aşteaptă breaking news despre tatuate vedete latino.

Lobotomizate, la rândul lor, au timp să ignore temele mari, dacă invidia nu le mână să condamne furtul nesimţit din banii publici efectuat prin pensiile speciale la care pesedismul osândeşte România. Le ignoră, cum indiferente le-au rămas în genere şi efectele deceniilor de rinocerizare, de comunism şi postcomunim. Din punctul mort în care aceşti ani au propulsat ţara mulţi nu văd scăpare decât prin emigrare.

Restul poporului rătăceşte fără călăuză în pustia globalizării şi a istoriei. 

Fără călăuză? Ba s-avem pardon. Kremlinul ar avea tot dreptul să obiecteze. Moscova munceşte, indiscutabil, din greu, la despărţirea românilor de destinul lor european. Cursa întinsă românilor e, ce-i drept, complexă şi se bazează nu doar pe provocări contemporane, pe agresivitatea teroristă, pe reacţia populistă la expansiunea islamistă şi pe cea naţionalistă la globalism, ori pe caracterul informaţional al unei societăţi facilitând mult escamotarea de fake-news. Ci şi pe eşafodajul străvechi al prejudecăţilor interiorizate de mulţi despre propria etnie, istorie şi religie.

Reactivarea miturilor se face cu sistemă, dimineaţa, la prânz şi seara pe site-uri securisto-legionare, la televiziuni de manipulare în masă, la surcursalele contemporane a ceea ce la un moment dat se numea Vocea Rusiei. Ba chiar şi în cărţi, ziare şi săptămânale aparent benigne. Mama propagandei încearcă să acrediteze o prezumtivă superioritate identitară, gândită în termeni etnici şi religioşi, în detrimentul civismului.

Scopul suprem al manevrelor e clar. Să se înfăţişeze democraţia şi modernitatea ca rătăciri dezastruoase. Astfel, integrarea României în structurile apusene devine o aventură pernicioasă, incompatibilă cu prezumata "fire" a neamului şi cu un sugerat bine viitor mesianic. Iar orientarea spre Moscova îşi pierde prin contrast cu propagatul "rău" occidental spaima firească, însoţind orice asociere de hrăpăreaţa Rusie a comuniştilor şi a ţarilor cei regretaţi de Putin. Care nu întâmplător din pepiniera KGB-ist-diversionistă a Moscovei s-a ridicat.

Încât propusa orientare spre răsărit a românilor ajunge, aiuritor, să pară unica opţiune isteaţă şi viabilă a unui popor ameninţat să se vadă deconstruit de relativism şi corectitudine politică. 

Faptul că, oricât de fantasmagorice ar fi, miturile puse în circulaţie de antidemocraţi în condiţiile războaielor hibride şi asperităţilor globalizării, ţin mai bine decât s-a crezut, s-a constatat anul trecut, când s-au numărat sufragiile britanice şi americane. În ciuda modernităţii lor triumfătoare, a solidităţii democraţiilor, societăţilor şi instituţiilor sale, vestul n-a putut împiedica populismul să escaladeze crestele marilor sale succese politice.

Deriva elitelor de stânga în laşitate, împăciuitorism şi antiliberalism pur şi dur, în neocolectivism, relativism, ipocrizie şi imoralitate, ca şi incapacitatea lor de a avansa soluţii rezonabile unui lanţ de crize, explică bună parte din reacţiile dispropoţionate ale electoratelor occidentale. Dar nu justifică divorţul răsăritenilor de modernitate.

Or, pasivitatea est-europenilor care ştiu că, dacă vestul se poate înşela, nu se poate nădăjdui într-o deşteptare spontană a unor societăţi net mai vulnerabile decât Apusul la mancurtizare prin supraexpunere televizată, precum cea românească, nu e mai puţin sinucigaşă decât autoabandonul vestului.

Deloc de mirare că prea puţini rezistă manevrei zugrăvirii ortodoxiei și valorilor tradiționale ca fiind într-un pericol mortal, pe care doar Kremlinul l-ar putea, pasămite, înlătura. Sau anemierii prin polarizare induse de retrezirea fricii "mai vechi de distrugere a creștinismului ortodox",  iscate de "teroarea comunistă" inventată în "laboratoarele Moscovei, acum un secol", frică semnalată de un excelent eseu despre "Războiul Fake-News în era digitală", semnat de Diana Rusu. 

Geniul manevrei constă, potrivit ei, în faptul că scapă ca prin farmec Rusia de oprobriul cataclismului bolşevic şi transformă simultan, ca prin minune, "Uniunea Europeană într-o nouă Uniune Sovietică".

Inadecvarea vestului la calul troian informaţional care i s-a băgat pe gât amplifică, nu reduce urgenţa unor reacţii potrivite. Întrucât ştiu mai bine ce poate KGB-ul, elitele româneşti ar putea ajuta şi călăuzi vestul. Dar numai dacă n-ar sta să masticheze subiecte minore ori să se certe pe tema unui trecut totalitar fascist şi comunist insuficient procesat şi, ca atare, incapabil să genereze consens naţional, vaccinând neamul astfel încât să înfrângă orice noi agresiuni şi tentaţii totalitare.