Mai bine tirade verbale decât tiruri de artilerie

"Germania nu se va implica militar", a declarat, joia trecută, Angela Merkel, cu privire la un posibil atac occidental la adresa regimului criminal sirian al lui Assad. Refuzul categoric al cancelarei nu a însemnat, însă, totodată şi respingerea unei reacţii militare din partea Washingtonului şi a aliaţilor săi. Aceasta pentru că Merkel a adăugat: "Susţinem eforturile de a lansa un semnal, arătând că recurgerea la arme chimice este inacceptabilă".

O astfel de formulare a lăsat să se întrevadă posibilitatea unui atac apropiat, coordoant de SUA, ca replică la prezumtivul atac sirian cu arme chimice asupra propriului popor. Cum altfel putea fi înţeles cuvântul "semnal", știut fiind că liderul de la Damasc a rămas ani de zile imun la ameninţările verbale ale occidentului? Aşadar, e foarte probabil ca Angela Merkel să fi ştiut de atacul cu rachete asupra Siriei, care urma să fie lansat cu două zile mai târziu.

De militari germani nu a fost şi nici nu este nevoie

La fel de probabil e ca militarii americani, britanici şi francezi să nici nu fi avut nevoie de sprijin german la prezumtiva distrugere a instalaţiilor de producere a armelor chimice de către regimul de la Damasc. Angela Merkel se poate considera bucuroasă că nu are de ce să se justifice în această chestiune în faţa partenerilor de la Washington, Londra şi Paris.

Donald Trump, Theresa May şi Emmanuel Macron s-au putut baza pe sprijinul verbal venit din partea Berlinului: "Interveţia militară a fost necesară şi justă", a lăudat Merkel, la foarte scurt timp, atacul cu peste 100 de rachete lansat de aliaţi. Spre deosebire de refuzul participării Germaniei la operaţiune - fără a numi, însă, şi motivele - cancelara a explicat, în schimb, destul de pe larg, de ce salută intervenţia: "...pentru a spori eficienţa condamnării internaţionale a atacului sirian cu arme chimice şi a avertiza regimul sirian faţă de alte asemenea încălcări". O afirmaţie convingătoare. Dar chiar dacă Merkel salută intervenţia occidentală, se pune totuşi întrebarea de ce, din nou, Germania rămâne de-o parte. În acest sens, cancelara nu dă niciun fel de explicaţii.

E, în fond, vechea dilemă: Când situaţia devine serioasă, îi lăsăm pe ceilalţi să transpună ameninţările în fapte. Şi totuşi, este bine că Angela Merkel cultivă ambiguitatea, păstrând astfel o portiţă deschisă pentru Germania în căutarea, ca mediator, a unei soluţii diplomatice. ONU nu-şi poate asuma acest rol, după cum se vede, odată ce puterile permanente din Consiliul de Securitate se blochează reciproc.

S-ar putea să fie nevoie de diplomaţia germană

Împotriva Rusiei - aliata lui Assad în războiul din Siria - Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa sunt practic ineficiente la nivel diplomatic. Avantajul lui Assad constă în faptul că, între timp, a reuşit să preia iar, în bună măsură, controlul asupra Siriei. Cum arată, însă, viitorul ţării distruse de război, când şi cu ce forţe va urma să fie reconstruită - acestea şi alte asemenea întrebări îşi aşteaptă cu pregnanţă răspunsul.

Şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, are dreptate atunci când spune că soluţia nu poate fi decât una politică şi, înainte de toate, că "fie că ne place sau nu, fără Rusia, acest conflict nu va putea fi rezolvat".

Maas a mai afirmat, însă, în acelaşi timp că cel care recurge la arme chimice nu poate fi nicicum parte a soluţiei, cu referire, desigur, la Assad. Dacă se va reuşi astfel rezolvarea litigiului, atunci acesta ar fi un imens succes diplomatic. Că Rusia şi Iranul îşi vor da acordul, e greu de crezut. Poate că Maas s-a aventurat cam mult în declaraţii. Totuşi o tiradă de vorbe goale, după șapte ani de război civil în Siria, e mai bună decât un tir cu grenade, rachete sau gaze de luptă.

Marcel Fürstenau/maw