Și Europa îi abandonează pe sirieni

Cât de jos poate ajunge moral un președinte american? Mai întâi îi trădează pe aliații kurzi și îi lasă pradă bombardierelor turcești și jihadiștilor finanțați din Turcia, care practic îi masacrează. Apoi laudă doar de fațadă armistițiul negociat de Moscova și Ankara, ce limitează invazia militară a lui Erdogan, dar o și legitimează, și cimentează în fapt domnia regimului Bașar al-Assad și a forței de protecție ruse în aproape toată Siria.

Trump nu pare deloc deranjat de faptul că oamenii continuă să fie uciși și că regimul nedrept se extinde. Kurzii nu sunt "nici ei îngeri", afirma recent laconic Trump. Mai cinic de atât nici că se poate.

Cinismul lui Trump

Trump a fost cel care prin anunțarea grăbită a "retragerii" militarilor americani din Siria a oferit șansa Moscovei de a-i amenința pe kurzi că armata comandată de Ankara îi va "măcina", dacă nu își retrag luptătorii și nu acceptă "protecția" lui Assad. Dar Bașar al-Assad nu este doar un simplu dictator printre mulții din regiune, el este mai mult decât un "presupus" criminal de război. S-a dovedit că, ani la rând, Assad nu a avut niciun fel de scrupule și a bombardat întregi zone rezidențiale, ucigând civili. Vina pentru succesul lui Assad în Siria nu îi revine doar Rusiei. Lipsa de decizie din politica externă europeană este și ea blamabilă. Și predecesorul lui Trump, Obama, s-a temut să îl pună la punct pe dictator.

Nu mai puțin cinică este recenta schimbare de direcție a lui Trump: dintr-o dată, o mare parte din forțele armate americane se pare că, potrivit presei de peste Ocean, va rămâne în nord-estul Siriei pentru a proteja instalațiile petroliere din regiune de posibile atacuri din partea "Statului Islamic" (SI). Trump nu s-a jenat să anunțe pe Twitter că: "poate a sosit momentul pentru kurzi să se îndrepte către zonele cu petrol." Intenționează acum să îi protejeze? Sau, din contră, vrea să apere interesele americane cu ajutorul luptătorilor de guerillă apropiați de PKK?

Eșecul Europei

Este cutremurător cât de cinic prin cuvinte, dar mai ales prin acțiuni și refuzul de a acționa se decide nu doar asupra sorții kurzilor, ci a întregii populații siriene. Nu numai Trump și Obama, dar și Europa și state cheie precum Germania și Franța trebuie să accepte că au asistat ani la rând la crimele din Siria, fără a elabora o strategie comună sau a lua în calcul o intervenție militară. Liderii europeni preferă să se lase santajați de Erdogan, care amenință cu noi "valuri de refugiați" sirieni.

Europa, ca și America, nu a făcut absolut nimic pentru a demonta influența Rusiei și a Iranului în Siria și pentru a-i slăbi puterea lui Assad. Și atunci când "lupta" niciodată începută pentru influența europeană în Siria este deja pierdută, apar idei cu șanse nule de succes. Printre acestea se numără mai ales propunerea lansată fără acordul Berlinului și nici al Bruxellesului de către șefa apărării germane, Annegret Kramp-Karrenbauer, de a instala în nordul Siriei o forță militară solidă ONU, cu participarea Rusiei și a Turciei. Ca și cum Moscova ar accepta ca europenii să instaleze mai mult decât o trupă de ajutor în Siria.

O astfel de politică atrage speranțe fără șanse de izbândă. O altă formă de cinism care ascunde amara realitate. Europenii se bucură de încredere și de un bun renume în regiune. Dar în actuala situație și fără un puternic partener american, ei nu au nicio șansă de a oferi kurzilor sau altor comunități etnice din Siria siguranță sau protecție militară. Singurul în măsură să protejeze acum este Vladimir Putin, cu condiția să vrea și mai ales dacă va corespunde calculelor sale strategice.