Condiţia cheie pentru rezolvarea conflictului israeliano-arab

Deşi Israelul a reacţionat gripat la declaraţia cu privire la graniţele din 1967 din discursul preşedintelui Obama, adresat săptămâna trecută lumii arabe şi musulmane, divergenţele din poziţiile celor două părţi nu sunt defel insurmontabile. A demonstrat-o însuşi Obama, care şi-a revizuit parţial comentariul cu privire la aşa-numitele frontiere din 1967. Acestea n-au fost de fapt graniţe, ci doar linii de demarcaţie fixate în urma războiului din 1948-49.

Totuşi, europenii bunăoară insistă ca aceste linii de demarcaţie - menţionate de Obama ca „graniţele din 1967” - să devină baza unui acord de pace israeliano-palestinian. Unele state mai accentuat pro-palestiniene, precum Suedia, ar dori ca Uniunea Europeană să-l ajute pe Obama să impună în Orientul Mijlociu o pax americana, care să ignore obiecţiile majore ale statului evreu.

Acestea ţin, esenţial, de incapacitatea Israelului de a se apăra, în condiţiile în care între aglomerările urbane evreieşti de pe coasta Mediteranei şi linia de demarcaţie din 1967 s-ar reveni la o fâşie de pământ de numai 14 kilometri lăţime.

Extrem de problematică este, de asemenea, pretenţia impunerii unei soluţii din afară, pe care taberele beligerante s-o accepte doar formal. O asemenea rezolvare ar fi pur iluzorie şi n-ar face decât să complice situaţia şi să accelereze reizbucnirea violenţelor.

În discursul său de săptămâna trecută, preşedintele american a demonstrat că înţelege şi împărtăşeşte o serie întreagă de griji israeliene, între care şi refuzul Israelului de a accepta soluţii coercitive sau demersuri unilaterale.

Astfel, Obama a respins clar şi categoric iniţiativa palestiniană de izolare şi delegitimare a Israelului şi de proclamare unilaterală a unui stat propriu, arab, în Ţara Sfântă, cu sprijinul Adunării Generale ONU.

Concomitent, şeful Casei Albe şi-a însuşit poziţia firească adoptată de autorităţile de la Ierusalim cu privire la acordul dintre Fatah şi Hamas. Noua alianţă interpalestiniană este inacceptabilă, devreme ce Hamas continuă să mizeze pe terorism şi violenţe şi nu recunoaşte dreptul la existenţă al statului evreu.

Or, tocmai acest aspect cheie al conflictului e ignorat de bună parte din elitele occidentale. Atât în Europa cât şi în anumite cercuri de stânga de peste ocean se manifestă o stranie amnezie când se trece peste lecţiile istoriei ultimelor decenii ale conflictului din Orientul Mijlociu.

În fond, statul evreu a acceptat în repetate rânduri să cedeze teritorii şi să se retragă din varii zone pe care le controla. Replierea Ierusalimului din sudul Libanului a adus la putere Hizbullah, aşa cum mai târziu Hamas a acaparat controlul asupra Fâşiei Gaza, după retragerea din regiune a locuitorilor evrei şi a forţelor israeliene.

Din ambele zone extremiştii au declanşat ploi de rachete asupra teritoriului israelian, iscând două sângeroase războaie locale.

Încât doar recunoaşterea autentică a dreptului evreilor la un stat propriu va putea duce la rezolva reală a litigiului.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident