"Coaliția inamicilor" și cum se vede criza în Germania

Mult s-a codit presa occidentală mainstream și, mai ales, cea germană, să abordeze onest și frontal complicatul eșichier politic românesc și crizele sale multiple. Prea sunt toate acestea dificil de înțeles. Prea e la cârma României un președinte aparținând minorității germane. Și prea se încrâncenase mass-media progresistă să combată la sânge prezumtivele oi negre ale Europei de la cârma Poloniei și Ungariei, investind mult efort în acest box cu umbrele conservatoare de la Budapesta și Varșovia.

Iată că lucrurile încep, încetul cu încetul, să se amelioreze. După criticile severe la adresa președintelui Iohannis (”un laureat al premiului Carol în derivă ”) tipărite în plină criză românească de ziarul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung, a publicat și Süddeutsche, mai nou, o analiză amplă.

Intitulat ”Coaliția inamicilor”, articolul din cotidianul de stânga german semnat de Cathrin Kahlweit abordează pe larg criza politică românească. Textul nu-l pierde din vedere nici pe Klaus Iohannis, nici rolul decisiv pe care pare să-l joace președintele-jucător în această degringoladă și nici jongleriile nu tocmai constituționale la care, sub patronajul său, se dedau PNL și PSD, vizând conducerea țării ”prin rotație”.

”Nu e clar dacă aceasta poate să rezolve lupta pentru putere dintre cele două partide și dacă va trece la butoane mai întâi Marcel Ciolacu...ori dacă PNL va admite să i se impună alt candidat la șefia guvernului”, scrie Kahlweit, reliefând, din capul locului, că totul e ”foarte complicat. Și foarte românesc”.  

Breviar istoric al crizei și al cauzelor ei

Ca să descurce ițele ghemului, autoarea cotidianului din München jalonează trecutul recent, marcat de ”cearta pe reforme și pe distribuirea fondurilor destinate primăriilor”, care a ”scindat PNL și coaliția guvernamentală”. Anterior fusese ”demis ministrul justiței de la partenerul de alianță, USR, care ceruse intensificarea luptei contra corupției”.

După ce trece în revistă acuzele premierului Cîțu, potrivit cărora Stelian Ion ar fi ”blocat împărțirea subvențiilor pentru proiecte de dezvoltare locală” și s-ar fi ”opus modernizării”, precum și replica fostului ministru al justiție, care scoate în evidență cum se sifonează banul public întru asigurarea susținerii politice a PNL, autoarea pune degetul pe rană: cumpărarea cu bani publici a sprijinului politic. ”În România acesta este un principiu știut de mult. Pe așa-zișii baroni roșii de la țară, primari și consilieri locali, banii statului și ai Uniunii Europene îi mențin pe linie”.

Kahlweit a stat de vorbă cu fostul premier și președinte al PNL, Ludovic Orban, care la scurt timp după convorbirea sa cu corespondenta ziarului german a fost ”dat afară pentru prejudicierea partidului și critici la adresa președintelui”, din vechea sa patrie politică”, căreia ”îi slujise ca deputat, ministru al transporturilor și premier”.

Jurnalista ziarului german amintește, între altele, că ”Iohannis a fost șef al PNL” și că nimeni nu se îndoiește în România că el a vrut, deopotrivă, schimbarea la timona partidului și coaliția cu stângiștii (pesediști). Analiza menționează că ”ultimul guvern PSD a propulsat realmente țara în turbulențe grave, cu tot cu multiple atacuri asupra independenței justiției, slăbirea autorităților anticorupție, demonstrații în masă și o sentință a Curții Europene de Justiție” (cerând desființarea SILJ).    

După ce evocă trimiterea după gratii a fostului lider al PSD, Dragnea, SZ îi dă cuvântul lui Ludovic Orban, care se arată pesimist. Citim în continuare: ”Dacă se va definitiva această coaliție mult timp inimaginabilă dintre PSD și PNL, cele mai puternice și antagonistice forțe din țară, cum își dorește președintele și visează activiștii”, democrația ”este în pericol”, iar ”Iohannis și baronii locali își vor împărți țara și mai pe față și mai nerușinat între ei”.

Revolta românilor și placiditatea unor străini

În reportajul ei din capitala României, autoarea ziarului münchenez admite deschis că a încerca ”să înțelegi în București această criză stranie în plină pandemie grea, cu mii de morți, și ce impact are ea asupra democrației, înseamnă să te întâlnești cu mulți oameni foarte indignați”. Care se tem să fie citați nominal, pentru că nu se știe cine va câștiga până la urmă actuala luptă pentru putere.

Partea poate cea mai originală a articolului vizează ceea ce poate părea transferul de la autohtoni la străini a încrederii (neinformate sau dezinformatoare) în realitățile actuale. ”Optimiști se depistează pe moment preponderent printre străini, care afirmă că ar fi fost mult mai rău înainte, că România chiar ar fi o democrație funcțională și ar dispune de o justiție care funcționează”, scrie Cathrin Kahlweit. Care menționează raportul anual al UE, atribuindu-i țării, ”în genere, o evoluție pozitivă și îndreptarea regreselor guvernării socialiste din intervalul 2017-2019”.

Relațiile cu Bruxelles-ul

Ajunși la acest pasaj al analizei publicate de SZ, observatorii români avizați nu-și vor putea reprima un zâmbet amar, edificați fiind că raportul UE e naiv, ignorant sau rezultatul unor speranțe amăgitoare, de vreme ce nu s-a făcut mai nimic până la capăt, în România, ca să se dreagă cât de cât ce s-a stricat sub regimul Dragnea.

Cathrin Kahlweit nu comentează acest neajuns major al raportului UE, dar evidențiază persistența conflictului de amploare rămas să fie rezolvat între Bruxelles și București, care e desființarea secției speciale de investigare a magistraților, dispusă de Curtea Europeană de Justiție. ”Secția trece drept instrument de control” (politic) împotriva ”judecătorilor critici”, relevă autoarea, observând că secția specială există și în prezent. Citim în continuare: ”CCR tocmai a decretat că doar Parlamentul o poate desființa, dreptul românesc fiind deasupra celui european. Se cunosc toate acestea din Polonia și Ungaria”.    

Or, după cum admite Cathrin Kahlweit, părerea despre România a oficialităților europene ”nu e nici pe departe atât de negativă, precum cea privind Ungaria guvernată cu mână de fier de Viktor Orban sau Bulgaria, cea notoriu coruptă”. Și totuși, ”în diversele clasamente, România e plasată undeva între copiii-problemă ai Europei: în Indexul Democratic e trecută ca democrație deficitară, iar la Transparency International se învecinează (în materie de corupție) cu Ungaria și Bulgaria”. 

Părerile unor analiști

În mod salutar, Cathrin Kahlweit a stat de vorbă și cu decanul facultății de științe politice a Universității din București, Cristian Preda. Potrivit fostului europarlamentar, ”statutul de stat de drept al României e cel puțin periclitat”, instituțiile ”sunt disfuncționale, țării îi lipsește vocea în UE, deși e, paradoxal, integrată”.  

De altă părere e Laura Ștefan, de la think tank-ul Expert Forum, potrivit căreia ”nu trebuie să generalizăm, mai există corupție până la nivelul cel mai înalt, dar e pedepsită, chiar dacă nu cu intensitatea” din vremea lui Kövesi. În plus, mai afirmă Ștefan, ”suntem pe drumul cel bun”. Kahlweit o citează fără a consemna că 88 % din români indicau, într-un sondaj IRES de acum aproximativ o lună, exact contrariul.

Ghicitoarea Iohannis față cu hârșâiții români, deprinși a fi târâți în crize politice

Rămâne de văzut, se mai întreabă corespondenta SZ, ”încotro se îndreaptă președintele Iohannis, cel, mai nou, enigmatic pentru țară” și tot mai impopular. El trece, notează ea textual, ”drept impermeabil” la sfaturi sau critici, și ”îngâmfat”. Într-o fază ”în care numărul infectărilor și deceselor de Covid crescuse deosebit de mult, el făcea reclamă jocului de golf”.

Autoarea decelează trei opinii despre el. Unii îl văd dorindu-și funcția de prim-ministru pe modelul lui Putin (și rocadei acestuia cu premierul Medvedev), motiv pentru care are nevoie de o bază de partid solidă. A doua consideră că încearcă să se prezinte ca om forte, motiv pentru care a propus un general ca premier. Iar a treia îl crede un tip naiv și smintit, mai mult decât politician.

Textul din ziarul münchenez, insuficient de critic la adresa unei ”UE care consideră situația românească drept mai puțin sumbră decât cea din Ungaria”, nu ignoră discuțiile ”despre modificarea constituției și introducerea unui sistem parlamentar (în România), pentru care nu există o majoritate”. Dar autoarea nu le comentează. În schimb, ea apreciază, în final, că românii s-ar fi obișnuit ”cu crizele politice așa cum se aclimatizează la alternanța iarnă-vară”.