Rolul reginei

De ce avem nevoie de monarhie? De ce în secolul 21, într-o ţară democratică, şeful de stat nu e ales prin vot, ci prin naştere? În plus, Monarhia Britanică nu conduce o singură ţară, ci mai mult de o duzină: pe lângă Marea Britanie, regina Elisabeta a II-a este suveranul altor 15 state, printre care Australia şi Canada, comunitate cunoscută sub numele Commonwealth. Regina deţine şi rolul oficial de guvernator suprem al Bisericii Angliei

Regina deschide sesiunile în Parlamentul Britanic, este comandantul suprem al forţelor armate, îl desemnează pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi. Dar în realitate, aproape toate atribuţiile formale ale monarhiei britanice sunt transferate guvernului şi parlamentului. Începând cu Magna Carta, de la semnarea căreia s-au împlinit 800 de ani, monarhul a avut treptat tot mai puţine competenţe.

Deasupra politicii

Măsura în care monarhia este acceptată în ziua de astăzi depinde în mare parte de modul în care îşi îndeplineşte monarhul rolul. Elisabeta a II-a o face exemplar, e de părere Anthony Glees, professor de ştiinţe politice la Universitatea Buckingham. Şi-a îndeplinit întotdeauna cu foarte mare seriozitate atribuţiile şi datoria faţă de ţară. Şi cu toate acestea, a evitat cu stricteţe implicarea în politică. “Din punct de vedere politic este cu totul antiseptică”.

Cu toate acestea, se spune că nu a putut să-şi ascundă complet preferinţele. Dintre toţi premierii, care au fost în funcţie de cand a urcat ea la tron, în 1952, s-ar fi înţeles foarte bine cu laburistul Harold Wilson, al cărui partid are de ani de zile o oarecare răceală faţă de Casa Regală. Glees spune că pentru a câştiga popularitate, regina şi alţi membri ai familiei regale trebuie să fie văzuţi de public, şi asta nu numai la televizor: “Monarhia britanică este foarte abilă în ceea ce priveşte contactul cu publicul, iar oamenii adoră acest lucru“.

"Nedemocratică, netransparentă şi cheltuitoare“

Dar nimic din toate acestea nu-l impresionează pe Graham Smith. El este şeful mişcării “Republic”, care are ca ţel dizolvarea monarhiei britanice. Pentru că “monarhia este nedemocratică, netransparentă, nu dă socoteală pentru nimic, nu reprezintă Marea Britanie aşa cum e ea cu adevărat”. Această formă de guvernare iroseşte banii contribuabililor şi nici măcar nu îndeplineşte “standardele înalte pe care le-am aştepta de la un şef de stat”, spune Smith.

Nici o formă mai relaxată de monarhie, după modelul scandinav, nu ar îndeplini aceste criterii. “Nu există monarhie acceptabilă. Cea daneză e la fel de proastă ca cea britanică, indiferent cât de puţin vizibilă ar fi. Şi monarhia daneză iroseşte banii publici.” Smith vede în argumentul că monarhia ar fi profitabilă cel puţin din punct de vedere turistic tot o prostie. Nu a demonstrat nimeni până acum că în ţară ar veni mai puţini turişti, dacă n-ar mai avea regină.

"Singura greşeală"

A existat cel puţin un moment în domnia reginei Elisabeta II-a, care i-a dat un gram de speranţă lui Graham Smith. Era în 1997, când mult iubita prinţesă Diana, despărţită de prinţul Charles, dar legal încă soţia lui, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină. În Londra domina o tristeţe generală, nemaiîntâlnită la britanici.

Regina a interpretat greşit starea poporului atunci, refuzând să se întoarcă din Balmoral, Scoţia, locul de vacanţă în care se afla. Mulţi au considerat acest gest imoral şi rece. La insistenţele premierului de atunci, Tony Blair, a acceptat într-un final să coboare steagul în bernă la Palatul Buckingham şi s-a întors la Londra. “Dar de atunci n-a mai făcut nicio greşeală”, spune foarte convins Anthony Glees.

Scrisori sau tăcere

O mare parte din concetăţenii săi sunt mulţumiţi cu ea. În ceea ce-l priveşte pe prinţul Charles, lucrurile stau puţin altfel. Problema lui ar fi, spune Glees, că el s-a amestecat, spre deosebire de mama sa, în probleme politice şi sociale. Un exemplu: ambii sunt adepţi ai homeopatiei. “Dar regina nu vorbeşte public despre acest subiect, pe când Charles trimite o scrisoare după alta ministrului sănătăţii, cerând ca homeopatia să fie finanţată din sistemul public de sănătate”. Prin această atitudine stârneşte controverse, la fel şi cu viziunile sale despre arhitectură. Iar aceste lucruri nu cadrează cu imaginea unui viitor monarh, e de părere Gless.

Pe de altă parte, Charles sprijină tinerii fără locuri de muncă prin fundaţia lui. Glees exclude ideea ca Chales să fie lăsat la o parte în momentul cedării tronului, în favoarea mult-iubitului nepot, prinţul William. “Nu se potriveşte cu natura monarhiei britanice”.

Cine îl cunoaşte deja pe preşedintele Germaniei?

Republicanul Graham Smith ştie că se luptă cu o majoritate formată din monarhişti. Dar crede totuşi că mulţi dintre aceştia sunt de fapt indiferenţi faţă de subiect şi ar avea nevoie de un impuls de gândire. „Următoarea succesiune la tron va anima dezbaterea“. Monarhiştii susţin şi că regina contribuie la prestigiul naţional. Cine l-ar cunoaşte pe preşedintele Germaniei, se întreabă aceştia? În schimb, regina Marii Britanii este cunoscută în toată lumea. Graham Smith are îndoieli şi în această privinţă. “Germania nu are nevoie de un şef de stat renumit, pentru că are o cancelară renumită”.

Dar atitudinea germanilor ar putea să-l neliniştească: conform unui sondaj realizat în 2013, fiecare al cincilea german şi-ar dori reîntoarcerea la monarhie, iar printre tineri, fiecare al treilea. Această poftă de monarhie creşte de fiecare dată când regina Marii Britanii vizitează Germania.