Kremlinul testează rezistența Guvernului de la Chișinău
23 august 2019Încercarea președintelui pro-rus, Igor Dodon, de a impune o agendă geopolitică rusească a întâmpinat rezistență din partea Guvernului condus de Maia Sandu, iar aceasta clatină coaliția de guvernare.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a readus recent în discuție, la Solnecinogorsk, "planul Kozak” de federalizare a Republicii Moldova, respins de Chișinău în 2003. El a spus că diferendul transnistrean poate fi rezolvat, având la bază suveranitatea și neutralitatea Moldovei, dar și un statut special pentru Transnistria, convenit cu Tiraspolul. "Aceste principii au fost agreate la începutul anilor 2000. În baza acestor principii a fost întocmit un document - planul Kozak, dar în ultimul moment, practic înainte cu câteva ore de a fi semnat în cadrul unei ceremonii, colegii noștri din Uniunea Europeană i-au interzis președintelui de atunci al Moldovei, Vladimir Voronin, să-l semneze”, a reamintit Lavrov, precizând că reglementarea politică (asupra căreia insistă Rusia) și "politica pașilor mici” (pe care merge Chișinăul) ar trebui să fie aplicate în paralel.
Maia Sandu: "Alegerea suverană a Moldovei este respingerea federalizării”
Aflată joi la Vilnius în cadrul unei vizite oficiale, prim-ministrul Maia Sandu a spus că "alegerea suverană a Moldovei este de a respinge cu fermitate orice intenție de creare a federației între Moldova și regiunea transnistreană separatistă, fapt care ar menține Republica Moldova într-o zonă gri între Est și Vest și ne-ar împiedica să urmăm o politică externă independentă, inclusiv integrarea în UE. Ori viitorul Republicii Moldovei nu poate fi decât în UE”, a menționat Maia Sandu.
Potrivit ei, în prezent țările din fosta Uniune Sovietică s-au transformat într-un nou câmp al luptei geopolitice: "Ne confruntăm cu încercări de a împărți din nou Europa de Est în sfere de influență. Aceste tentative sunt deghizate în mai multe forme. Ultima încercare se referă la o tranzacție de putere în legătură cu Moldova, care ar putea fi apoi replicată și altor state din regiune, în special Ucrainei”. Premierul moldovean a spus că "Guvernul de la Chișinău se opune categoric unor astfel de intenții și idei, indiferent de forma și maniera lor”. Și ministrul de Externe, Nicu Popescu, a reconfirmat, într-un interviu pentru "Jurnal de Chișinău”, că "Republica Moldova este categoric împotriva revenirii la memorandumul Kozak”.
Dodon exploatează propagandistic orice atinge în favoarea Rusiei
La mijlocul acestei luni, președintele german, Frank-Walter Steinmeier, l-a sunat la telefon pe Igor Dodon și, potrivit președintelui moldovean, i-ar fi transmis că diferendul transnistrean va fi imposibil de soluționat fără restabilirea relațiilor cu Rusia. Dodon susține că președintele german i-ar fi spus că modul în care a fost constituită actuala majoritate parlamentară la Chișinău vine să demonstreze existența unui consens internațional în cazul Republicii Moldova, atins între marile puteri și că acest fapt "inspiră optimism și în ceea ce privește perspectivele atingerii unui consens similar și în cazul reglementării finale a diferendului transnistrean”. În lipsa unei comunicări publice din partea Germaniei în legătură cu acea convorbire telefonică, declarațiile lui Igor Dodon au fost interpretate la Chișinău ca o încercare a marilor puteri de a tranzacționa Moldova.
Revenirea la planul rusesc de federalizare a Moldovei era principala temere a societății civile moldovenești după anunțata coaliție temporară PSRM-ACUM, încropită în ultimul moment, contra regimului Plahotniuc, în Parlamentul de la Chișinău, în iunie 2019. Atunci, pentru a calma spiritele, Igor Dodon (liderul de facto al PSRM) a declarat public, în câteva rânduri, că nu va avea loc niciun fel de federalizare a Moldovei și a propus instituirea unui moratoriu, în coaliție, pe subiecte geopolitice care dezbină clasa politică și societatea.
Dodon, trimis la înaintare. Cetățeanul rus Serghei Șoigu vine la concert la Chișinău
Până acum, această înțelegere a funcționat. Dar, pentru că se apropie alegerile locale generale, Igor Dodon și PSRM au început din nou să agite subiecte sensibile, care dezbină. Și au primit imediat reacția din partea Guvernului și a premierului Maia Sandu. Guvernul a proclamat zi de doliu național în Republica Moldova la 23 august (cu arborarea în bernă a drapelului de stat) pentru comemorarea victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. "Din perspectiva victimelor, nu contează care regim i-a lipsit de libertate, i-a torturat sau i-a ucis sau care a fost motivul, iar o zi a memoriei tuturor victimelor ar veni să unească societatea în jurul compasiunii, a înțelegerii și a recunoașterii suferințelor tuturor victimelor și membrilor familiilor acestora și să asigure că cei care s-au opus activ acestor regimuri și au luptat împotriva tiraniei și oprimării nu vor fi uitați”, a explicat premierul.
Guvernul a recurs la acest gest după ce Igor Dodon a anunțat că va organiza un concert la 24 august cu ocazia eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă. Scena în Piața Marii Adunări Naționale a fost deja montată. Ocolind uzanțele diplomatice, Igor Dodon l-a invitat în acea zi, la Chișinău, pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu. În legătură cu aceasta, premierul Maia Sandu l-a apostrofat, în cadrul ședinței Guvernului, pe ministrul moldovean al Apărării, Pavel Voicu, despre care presa de la Chișinău a scris că ar fi om de încredere al lui Igor Dodon: "Nu ați făcut demersurile necesare, respectiv această vizită nu este una oficială. Guvernul nu este implicat în această vizită. Nu pot fi semnate acorduri sau înțelegeri oficiale! Șoigu poate să viziteze Moldova în calitate de persoană privată. Întrebarea este despre componența delegației, deoarece când vine într-o vizită privată, el nu poate avea o delegație”, a spus Maia Sandu.
Totuși, oficialul rus va veni sâmbătă la Chișinău cu o delegație de 30 de persoane. În legătură cu acest caz, Maia Sandu a solicitat ministrului de Externe, Nicu Popescu, chemarea amabsadorului moldovean din Federația Rusă, Andrei Neguță, pentru consultări.
Ministrul Pavel Voicu a recunoscut că Șoigu "vine la Chișinău la invitația președintelui Igor Dodon”. Potrivit lui Voicu, Dodon l-a invitat pe Șoigu cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a eliberării Moldovei de fascism. Asta după ce Voicu s-a întâlnit cu omologul său rus, la Moscova, la sfârșitul lunii iulie. Atunci au discutat inclusiv despre "acţiunile de comemorare a victimelor căzute în cel de-al doilea război mondial”.
Pe fundalul acestor tensiuni dintre Președinție și Guvern, care clatină coaliția netradițională PSRM-ACUM, ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a găsit de cuviință să-i înmâneze anume acum președintelui Igor Dodon invitația de a participa, în luna mai 2020, la festivitățile care vor avea loc la Moscova, cu prilejul marcării celei de-a 75-a aniversări a victoriei în marele război pentru apărarea patriei.