1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

"E momentul pentru a vorbi despre primirea Ucrainei în NATO"

Nikki Motson | Alexandra von Nahmen
30 noiembrie 2022

Acum este momentul potrivit pentru a discuta despre aderarea Ucrainei la NATO, a declarat pentru DW ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis, pe marginea reuniunii șefilor diplomațiilor NATO de la București.

https://p.dw.com/p/4KHpf
Gabrielius Landsbergis
Ministrul lituanian de Externe Gabrielius LandsbergisImagine: DW

"Când ne gândim la ce se va întâmpla după război, va fi nevoie să creăm o nouă arhitectură de securitate pe continentul european, deoarece structura de până acum a fost distrusă", a declarat șeful diplomației de la Vilnius.

Landsbergis spune că acest lucru se simte mai puternic în Lituania, țară care are granițe comune cu Rusia și Belarus, motiv pentru care statul baltic ar fi "mai puțin sigur". El a subliniat că, pentru țara lui, strategia de apărare comună a NATO, conform cunoscutului Articlol 5, ar fi cea mai bună soluție de securitate.

Amplă distrugere de către Rusia a rețelei de electricitate ucrainene

Întrebat de reportera DW despre planurile Germaniei, SUA și ale altor aliați de coordonare a eforturilor de ajutorare a Ucraineiîn vederea refacerii infrastructurii de electricitate, Landsbergis a reiterat sprijinul membrilor NATO pentru Ucraina. Potrivit lui, dronele și rachetele rusești ar fi afectat aproximativ 90% din rețeaua de electricitate ucraineană, care va fi greu de reconstruit. Aliații ar fi fost surprinși de amploarea distrugerilor operate de ruși.

"Trebuie să facem tot ce ne stă în putință să reconstruim și să apărăm infrastructura critică", a arătat ministrul lituanian, care a adăugat că aliații din NATO ar trebui să asigure și faptul ca infrastructura odată reparată să nu fie distrusă din nou.

România București | reuniune NATO miniștrii de Externe
Miniștrii de Externe ai NATO, reuniți la BucureștiImagine: Daniel Mihailescu/AFP/Getty Images

Nevoia de electricitate și armament greu

Landsbergis a insistat că principala preocupare în prezent ar fi aprovizionarea cu electricitate, cu un deficit zilnic între 20% și 30% - adică acest procentaj din populația Ucrainei s-ar confrunta în fiecare zi cu lipsa curentului electric. El a atras atenția că Ucraina trebuie să primească în continuare armament greu, precum tancuri de luptă. Acestea este tehnologia care ar avea cel mai rapid impact pe front și care ar putea grăbi victoria Ucrainei, în opinia lui Landsbergis.

"Acesta este singurul mod în care ne putem asigura că războiul se va termina favorabil pentru Ucraina", a spus el.

Ministrul lituanian a mai arătat că Kievul insistă pentru tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de agresiunea armată împotriva Ucrainei. Ar fi vorba, potrivit propunerilor ucrainene, de crearea unor instanțe speciale care să investigheze crimele comise, pornind de la crima iniţială - pornirea agresiunii împotriva Ucrainei - fără de care alte crime secundare nu ar fi fost comise.