Revenire la normalitate, în Marea Britanie?
11 august 2011La Londra încep astăzi dezbaterile legate de violenţele de stradă din Regatul Unit. Deputaţii britanici şi-au întrerupt concediile pentru a participa la şedinţa extraordinară din cadrul Parlamentului.
Premierul David Cameron a repetat şi miercuri, 10 august, că poliţia este pregătită să intervină în forţă împotriva vandalilor.
"Aceste acte violente sunt pur şi simplu inacceptabile şi vor fi oprite", a declarat primul ministru.
În noaptea de miercuri spre joi, marile oraşe din Marea Britanie au avut în sfârşit din nou parte de linişte. Pe străzile londoneze au fost mobilizaţi peste 16.000 de poliţişti, efectivele poliţiei fiind suplimentate şi în alte oraşe, între care Birmingham şi Manchaster.
Şeful guvernului britanic a pledat pentru pedepsirea aspră a celor care au comis acte de violenţă şi jafuri în ultimile nopţi.
"Este de datoria tribunalelor să impună pedepse. Mă aştept ca fiecărei persoane care a comis acte de violenţă să i se aplice pedepse cu închisoarea", a apreciat David Cameron.
Între timp, mai mulţi vandali au fost deja condamnaţi la câteva săptămâni de închisoare. Tribunalele responsabile lucrează în prezent 24 de ore pentru a face faţă numărului mare de procese. Concomitent, experţi ai poliţiei analizează imaginile captate de camerele de luat vederi din metropolele britanice pentru a identifica câţi mai mulţi dintre participanţii la violenţele de stradă.
Premierul Cameron a admis că Regatul Unit se confruntă cu probleme în ce priveşte bandele organizate de tineri. Unele părţi ale societăţii dau dovadă de o totală lipsă de răspundere, a spus primul ministru. Totuşi, Cameron a evitat să numească câteva dintre motivele concrete care au dus la izbucnirea violenţelor.
Şi liderul opoziţiei, Ed Miliband, a fost rezervat în declaraţiile sale publice.
"Cauzele nu sunt simple, ci deosebit de complexe. Ele sunt legate de educaţia părinţilor, de bandele organizate, de speranţele tinerilor. Trebuie să discutăm despre toate aceste aspecte", a spus el.
La Birmingham violenţele de stradă au făcut trei victime. Trei bărbaţi de vârste între 21 şi 31 de ani au fost călcaţi intenţionat de o maşină pentru că au încercat să apere un magazin de jefuitori.
Autori: Torsten Huhn/ Maria Pascu
Redactor: Medana Weident