Scrutin istoric - Perspective sumbre

În timp ce în Libia moartea dictatorului deschidea şansa unei dramatice declaraţii de „eliberare totală”, în Tunisia au debutat duminică dimineaţa primele alegeri libere din istoria post-colonială a acestei ţări.

În răstimp, în Yemen continuau vărsările de sânge. Iar în Arabia Saudită, decesul unui prinţ moştenitor octogenar nu părea să însemne mai nimic dincolo de previzibila sa înlocuire cu alt prinţ moştenitor, numit Naief, unul, dacă e posibil, chiar şi mai dogmatic în islamismul său wahabit decât defunctul.

Arabia Saudită nu furnizează singurele ştiri îngrijorătoare din lumea arabă. În Siria numărul victimelor masacrelor puse la cale de un regim dictatorial, care se simte plasat de propriul său popor cu spatele la zid, continuă să crească.

Şi nici în ţările maghrebine, care au scăpat în mod ceva mai paşnic de tiranii lor, situaţia nu corespunde optimismului şi intereselor europenilor.

Nu puţine semne indică din păcate un eşec al nădăjduitelor democratizări într-o regiune în care democraţia a constituit întotdeauna un neologism, în care libertatea nu reprezintă un concept esenţial, iar structurile tribale şi ideologia islamistă continuă să fie singurele viabile.

Deşi Uniunea Europeană a salutat duminică primele alegeri libere desfăşurate vreodată în Tunisia, observatorilor de pe Bătrânul Continent le-a fost, ori ar fi trebuit să le fie clar, din capul locului, că acest scrutin se va solda cu victoria unui partid islamist, intitulat impropriu „Renaşterea”, „Ennahda”.

Chiar dacă şeful acestui partid, Rashid Ganushi, a insistat în repetate rânduri să-şi afişeze "moderaţia" şi să sugereze că ar avea în vedere un islamism de tipul celui instalat la cârma Turciei, pentru libertatea tunisienilor, care au declanşat primăvara arabă, accesul lui la putere e riscant.

Spre deosebire de femeile altor ţări arabe, tunisiencele s-au bucurat de drepturi consistente sub precedentele regimuri şi vor avea mult de pierdut de pe urma victoriei lui Ganushi.

Tot islamismul va acapara probabil puterea şi în Egipt, în vreme ce nouă eră libiană s-a văzut de la bun început pătată de sângele vărsat într-o manieră anti-ceauşistă, în circumstanţe nu întru totul clare şi indiscutabile, de către şefii revoluţiei anti-Gaddafi.

Încât, în ciuda derulării salutare, în Maghreb, al primelor alegeri libere din istoria plină de nelibertate a regiunii, anul arab n-are, din păcate, prea multe semne bune. Ceea ce a început la fel de promiţător ca la Budapesta, riscă să se încheie mai rău decât revoluţia confiscată la Bucureşti.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident