1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Sistemul de putere al lui Ludovic Orban se clatină

29 aprilie 2021

Este vorba despre un sistem ridicat pe clientelă și trădători pentru care filiala Iași este mostra perfect reprezentativă.

https://p.dw.com/p/3sl6b
Ludovic Orban
Imagine: Cristian Stefanescu/DW

Marți seara președintele Iohannis a anunțat că așteaptă reacția partidului la problemele penale ale celor doi lideri ieșeni, primarul Chirica și președintele CJ Alexe, cel de-al doilea fiind acum pus sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că a luat mită în tablă pe când era ministru în cabinetul Orban.

Miercuri amândoi s-au autosuspendat din funcțiile din partid, președinte al organizației municipale, respectiv județene Iași, iar dl Chirica a anunțat chiar că nu va participa la nicio competiție internă în partid.

Autosuspendarea din funcție nu este prevăzută de statutul PNL și pare puțin, dar e mai mult decât pare.

Dacă demisionau și din funcțiile administrative pe care le ocupă, la alegerile anticipate, PNL pierdea și președinția CJ și primăria Iași în fața unui foarte probabil tandem Cosette Chichirău – Marius Bodea. Acesta din urmă a fost un liberal foarte respectat la Iași, doborât de Costel Alexe, plecat la USR și devenit senator USR. El poate lua foarte multe voturi liberale la un eventual scrutin candidând împotriva PNL.

Sigur că cei doi puteau să se suspende din partid sau puteau fi excluși. Însă asta ar fi însemnat ca Ludovic Orban să demoleze singur o piesă esențială a sistemului său de putere și să transmită un mesaj demolator în restul. A încercat o jumătate de măsură.

PNL Iași a însemnat și înseamnă Relu Fenechiu. El este cel care a crescut mai mulți pui: Adomniței, Cozmanciuc, Chiuariu, Alexe, Prisăcaru – primul prefect arestat și condamnat. De altfel, toți sunt fie deja condamnați, fie în cursul anchetei.

“Interesul lui Fenechiu a fost cadastrul. Cozmanciuc și Alexe au fost pe rând șefi acolo. Apoi i-a răsplătit cu funcții. Au crescut într-o cultură a corupției și a recunoștinței față de șef… dai bani pentru funcție, strângi bani de la cei pe care îi pui în funcție. Cum a făcut la Iași, a făcut și la Mediu. Toți sunt legați pe principiul dominoului, nu ies din cuvântul șefului. În organizație contează maximum 100 de persoane, gen “animalul politic”. Cine vorbește este linșat, cine se opune e marginalizat sau chiar eliminat”, spun surse din partid.

Șeful cel mare a rămas Relu Fenechiu, care conduce tot, inclusiv primării. Surse politice spun că el este cel care discută direct cu Orban.

Citiți articolul integral AICI