Dominoul insolvabilităţii
15 iulie 2011Pînă deunăzi, Statele Unite ale Americii păreau a beneficia de clemenţa celor trei atotputernice agenţii de rating. În pofida unor susţinute deşi controversate eforturi de stabilizare, diagnosticul pus celor trei bolnavi ai zonei monetare comune - Grecia, Portugalia, Irlanda - cărora le-a fost alăturat un alt tovarăş de suferinţă, Italia, a devenit şi mai drastic.
Preţul aurului care trece drept termometru al febrei crizei a crescut peste noapte, atingînd valori record. Tot peste noapte, mai întîi temuta agenţie Moddy's, urmată de Standard and Poor's, a scăzut nota favorabilă acordată obligaţiunilor federale americane, din două motive explicite: cel dintîi conjunctural, vizînd incapacitatea ridicării plafonului datoriilor publice, celălalt de natură structurală, determinat de temerile neputinţei congresului de a ajunge la o soluţie credibilă de reechilibrare a finanţelor publice pe termen mediu.
Şi cum un rău nu vine niciodată singur, Fed a avertizat asupra consecinţelor unei eventuale insolvabilităţi americane, mesaj reluat de banca JPMorgan Chase, care a utilizat chiar termenul de catastrofă.
Duetului american i s-a alăturat vocea Chinei, care a investit masiv în trezoreria americană cam o treime din colosalele sale rezerve.
În ciuda semnalelor de alarmă, nici cea de-a cincea întîlnire a reprezentanţilor guvernului cu cei ai Congresului american nu a putut ajunge la o soluţie de compromis. Preşedintele Obama a emis un ultimatum care expiră sîmbătă şi, dată fiind gravitatea situaţiei, s-a decis să se adreseze în ajun naţiunii. De menţionat că volumul datoriilor americane este de 14.294 miliarde de dolari.
Lupte crîncene între susţinătorii diverselor soluţii de slavare se dau nu numai peste Ocean, ci şi pe bătrînul continent. Criza financiară a declanşat o criză politică internă în Uniunea Europeană, poate cea mai serioasă de la fondarea comunităţii.
Pline de speranţe, dar şi de reproşuri, privirile se îndreaptă spre cea mai prosperă şi puternică economie europeană – dar, la Berlin, vacanţa parlamentară a început şi doar la ministerul finanţelor luminile nu se sting nici la orele tîrzii ale nopţii.
Germania nu este adepta stilului pompieristic în curmarea crizei, reclamînd în schimb o politică financiară disciplinată din partea statelor membre, stimuli şi sancţiuni în vederea asigurării solidităţii financiare. Iar umbrela Berlinului este deschisă pe termen scurt şi doar condiţionat.
Or, timpul presează şi, deloc întîmplător, pînă şi Institutul de Economie Mondială de la Hamburg impută guvernului german o atitudine şovăielnică şi o redusă disponibilitate de compromis.
Poate de aceea, mesajul adresat americanilor de şeful Casei Albe şi de şeful Trezoreriei li se potriveşte şi europenilor: a sosit momentul pentru a lua decizii. Nu mai avem timp.Trebuie să acţionăm.
Dar, nu de puţine ori, naufragiaţii se îneacă tocmai fiindcă dau prea des şi prea puternic din mîini şi din picioare, spre a se menţine la suprafaţă.
Autor: Rodica Binder/afpf/dw
Redactor:Ovidiu Suciu